Situația testelor de salivă din școli, în continuare neclară. Consiliul Naţional al Elevilor cere clarficări
Încă nu este clar cine se va ocupa de testarea elevilor în școli. Tot ce știm este că începând de joi, când elevii revin la cursuri, în unitățile de învățământ vor fi disponibile teste Covid-19 pe bază de salivă. Din acest motiv, Consiliul Naţional al Elevilor cere Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia privind implicarea cadrelor didactice în procesul de testare rapidă.
Consiliul Naţional al Elevilor cere Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia privind implicarea cadrelor didactice în procesul de testare rapidă pentru COVID-19, indicând foarte clar ce atribuţii au în acest proces, în opinia elevilor, întregul demers de testare, dorit toţi reprezentanţii societăţii civile, fiind blocat de proceduri şi dezinteres.
”Pe de o parte, Ministerul Educaţiei nu îşi asumă testarea în şcoală pentru a nu atribui profesorilor o sarcină în plus şi, pe de cealaltă parte, sindicatele din educaţie refuză vehement să susţină necesitatea implicării personalului din învăţământ în procedura de testare. În tot acest timp, din ce în ce mai multe şcoli decid distribuirea testelor rapide către elevi şi administrarea lor acasă, fără a avea garanţia că acest lucru se va întâmpla cu adevărat. De aceea, solicităm Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia privind implicarea profesorilor în procesul de testare rapidă, indicând foarte clar ce atribuţii au cadrele didactice în acest proces. Considerăm că, la acest moment, nu există nicio altă variantă alternativă pentru testarea elevilor, având în vedere lipsa acută a resursei umane din sistem”, afirmă reprezentanţii elevilor.
Ei afirmă că în ultimele zile, ministrul Educaţiei a declarat în repetate rânduri că mizează pe înţelegerea şi pe bunăvoinţa cadrelor didactice, care se vor implica în asamblarea testelor non-invazive ale elevilor şi care vor participa la administrarea acestora în spaţiul şcolar. Adiacent, sindicatele din educaţie au anunţat că nu sunt de acord cu niciun fel de implicare din partea personalului din învăţământ pentru această procedură, fără a indica o variantă adiacentă realizabilă.
Consiliul Naţional al Elevilor condamnă astfel de atitudini din partea celor care ar trebui să reprezinte un model de stabilitate şi siguranţă într-un context social ca acesta şi îndeamnă la responsabilitate din partea tuturor actorilor implicaţi în sistemul de educaţie.
În opinia elevilor, după ce toţi reprezentanţii societăţii civile (elevi, părinţi, profesori) au solicitat testare periodică în şcoli şi după ce, într-un final, acest lucru este realizabil, întregul demers este blocat de proceduri şi dezinteres.
„Cum rămâne cu testarea? Ministerul ”are încredere” în profesori, iar profesorii refuză să se implice. Dacă vom continua aşa, nu va fi testare în şcoli multă vreme de acum încolo. Nu este posibil ca, după ce testele au fost promise şi aşteptate nepermis de mult, să blocăm întregul demers de lipsă de asumare, comoditate sau dezinteres! Solicităm clarificarea situaţiei cu celeritate, precum şi responsabilitate din partea tuturor actorilor din educaţie!”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.