Situație incredibilă: Lipsă de polițiști și pompieri la New York
Statele Unite sunt țara cu una din cele mai mari rate de vaccinare din lume, dar rămân destule probleme. Metropola New York riscă să se confrunte cu o lipsă de polițiști și pompieri.
Aceasta pentru că o treime dintre aceștia refuză să se vaccineze și nu vor mai putea merge la serviciu. Imunizarea a devenit obligatorie, iar termenul limită pentru cel puțin prima doză a expirat. De mai multe zile, angajații municipalității New York au protestat față de vaccinarea obligatorie. Termenul limită pentru a face dovada că au primit cel puțin primă doză a expirat la miezul nopții, iar de luni, cei neimunizați sunt trimiși acasă fără plată. Ar fi vorba de aproximativ 30% din totalul pompierilor și polițiștilor.
Reprezentanții pompierilor și polițiștilor, lucrători care au fost în prima linie a pandemiei, cer autorităților să accepte și angajații nevaccinați, dar care au imunitate dezvoltată de pe urma bolii.
Inclusiv motivele care țin de religie
Primarul New York-ului rămâne însă ferm și spune că lipsa de personal se va compensa prin ore suplimentare, modificări de program și implicarea firmelor private de ambulanță și securitate. După medici și profesori, primarul De Blasio a anunțat acum 10 zile că vaccinarea este obligatorie pentru toți cei aproximativ de 50 de mii de angajați ai municipalității, fără să accepte vreo motivare pentru refuz.
Mai multe asociații ale celor din sănătate, învățământ și poliție s-au adresat justiției, fără succes. Până și Curtea Supremă a SUA a respins deja mai multe dosare, iar vineri a decis că inclusiv motivele care țin de religie nu pot fi un argument pentru a refuza vaccinarea.