Situație prezidențială dificilă: Şeful statului ceh e prea bolnav pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile
Preşedintele ceh Milos Zeman este prea bolnav în acest moment pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile, a afirmat luni preşedintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, citând un raport al Spitalului militar central, unde şeful statului este internat la terapie intensivă de peste o săptămână, potrivit Reuters.
„În opinia spitalului, dat fiind bolii mai vechi de care suferă preşedintele Zeman, prognosticul pe termen lung este extrem de incert şi astfel posibilitatea ca el să revină la lucru în următoarele săptămâni este evaluată ca improbabilă”, a notat preşedintele Senatului ceh. Parlamentul trebuie de aceea să ia în discuţie activarea clauzei constituţionale care delegă altor oficiali atribuţiile preşedintelui, inclusiv numirea unui nou şef de guvern după alegerile din 8-9 octombrie, după cum a menţionat Vystrcil.
Pentru aceasta ar fi nevoie de acordul ambelor camere ale legislativului, noua Cameră a deputaţilor urmând să se reunească pentru prima dată pe 8 noiembrie.
În vârstă de 77 de ani, Zeman a fost spitalizat duminica trecută şi a primit îngrijiri medicale la terapie intensivă din cauza unor complicaţii legate de o afecţiune cronică, a afirmat directorul Spitalului Militar Central ceh, Miroslav Zavoral.