Raport îngrijorător: Societatea românească şi-a pierdut voința de a sancţiona corupţia!
Potrivit noului raport Transparency International, publicat joi, România rămâne între cele mai corupte trei țări din Uniunea Europeană. Cu un scor de 44 de puncte din 100 (față de 66/100, cât este media). România rămâne în continuare în top trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, la egalitate cu Bulgaria și Ungaria.
Față de raportul de anul trecut, doar Bulgaria a avansat cu un punct. În cazul României, scorul este identic cu cel din 2012, ceea ce arată că măsurile luate în aproape 10 ani n-au fost constante. Dintre fostele state comuniste, Ungaria si Polonia au suferit cele mai semnificative depunctări.
În cazul României, principalele probleme semnalate în legătură cu amplificarea corupției sunt lipsa de transparenţă în achiziţiile publice, subfinanţarea sistemului medical, lipsa unor măsuri consecvente pentru digitalizarea. Toate acestea s-au amplificcat pe perioada pandemiei COVID-19, în acest sens fiind citat Raportul Curţii de Conturi, care a identificat grave deficienţe la achiziţiile derulate pentru combaterea pandemiei, atât în administraţia centrală, cât și în cea locală.
Statele care sunt mai puțin corupte investesc în sistemul de sănătate
Practicile corupte din companii, care la nivel declarativ îşi asumă politici de integritate, au afectat credibilitatea mediului de afaceri, iar campaniile de cosmetizare a imaginii au avut ca efect reducerea vigilenţei publice.
Societatea românească şi-a pierdut semnificativ aplombul în a sancţiona corupţia şi lipsa de integritate ca flagel general şi s-a manifestat mai degrabă secvenţial, comentează Transparency International.
Potrivit raportului, statele care sunt mai puțin corupte investesc mai mult în sistemul de sănătate, sunt în mai mare măsură capabile să asigure îngrijire medicală şi astfel e mai puţin probabil să încalce normele democratice, instituţionale sau ale statului de drept. Indicele de Percepţie a Corupţiei folosit în rapoartele Transparency International, este un indicator agregat care reflectă modul în care experţi independenţi şi din mediul de afaceri percep corupţia existentă în 180 de state şi teritorii.
Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”.
Uniunea Europeană este cea mai puțin coruptă regiune din lume, cu un scor mediu de 64/100. Cele mai „curate” țări europene sunt Danemarca, Finlanda și Sudedia, cu punctaje de peste 85/100.