Şofer de ambulanţă din Bihor, răpus de coronavirus
Un șofer de la Serviciul de Ambulanță Bihor a murit după ce a fost infectat cu coronavirus. Potrivit colegilor săi, el și-a făcut meseria până în ultimul moment.
”Încă un coleg de-al nostru a căzut la datorie, răpus de COVID-19. Ca şofer profesionist pe ambulanţă, Florin şi-a făcut meseria până în ultimul moment, ajutându-şi semenii. Dumnezeu să îl odihnească şi condoleanţe familiei!”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Bihor.
La rândul lor, reprezentanţii Prefecturii au precizat că numărul total al deceselor provocate de coronavirus în judeţul Bihor a ajuns la 346.
”Până în prezent, 169 cadre medicale (47 medici, 120 asistenţi, 1 kinetoterapeut) şi 46 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) şi un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu coronavirus. 122 persoane au fost externate”, a transmis, sâmbătă, Prefectura Bihor.
Instituţia a precizat că, printre pacienţii confirmaţi cu coronavirus, se află 5 asistenţi şi 3 ambulanţieri ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean.