Şofer rănit după ce s-a răsturnat cu maşina într-un pârâu, în Neamț
Un bărbat aflat la volanul unui autoturism a fost rănit după ce s-a răsturnat cu maşina, în noaptea de miercuri spre joi, într-un pârâu din localitatea Bălţăteşti.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că până la sosirea pompierilor, victima a fost scoasă din autoturism de localnici.
„La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, şi voluntarii SVSU Bălţăteşti. Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un pârâu. Până la sosirea forţelor de intervenţie, conducătorul auto a fost scos din autoturism de către cetăţeni”, a precizat Popa.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale şi prelevarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală.