Șofer reținut în Olt pentru alcool. Cu permisul suspendat
Un şofer a fost reţinut de poliţiştii din Olt care au pornit în urmărirea lui după ce nu a oprit la semnal, oamenii legii constatând după ce au reuşit să îl prindă că era băut şi avea şi permisul suspendat.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Olt, duminică, poliţişti din Slatina, cu sprijinul unui jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, i-au făcut semn să oprească unui şofer care se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Slatina.
„Conducătorul auto nu s-a conformat solicitării oamenilor legii, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit de îndată în urmărirea autoturismului. În timpul deplasării, autoturismul condus de bărbat a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale. Conducătorul auto a continuat să se sustragă solicitării de a opri. Mai multe echipaje de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiul Slatina au intervenit şi au blochat în trafic autoturismul respectiv”, se arată în comunicat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la volan era un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Slatina. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,13 miligrame/ Litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge. Totodată, bărbatul are permisul de conducere suspendat.
Poliţiştii Biroului Rutier Slatina l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.