Soldați ruși cer 5.000 de euro pentru viața unui tânăr din Ucraina capturat înainte de Paște
Multe și de multe feluri sunt ororile unui război. În afară de atrocitățile și de dramele la nivel macro, mai există și domeniul fiecare pe barba lui și cât îl duce capul. Un băiat ucrainean care a intrat voluntar în armată a fost capturat de ruși în apropiere de Mariupol și, în zilele Paștelui ortodox, mama lui a primit un filmuleț în care i se cere 5000 de euro, dacă vrea să-și mai vadă băiatul în viață.
„Trimite-ne bani sau îți vom ucide fiul” spun soldații ruși. Femeia, încremenită de spaimă, a luat legătura cu Mykhailo Podolyak, negociator ucrainean și consilier al președintelui Zelenki, cerând ajutor.
Acesta a postat videoclipul pe Twitter, încercând s-o încurajeze pe mamă și, totodată, arătând: „A fost trimis de soldații ruși mamei băiatului. Aceștia cer 5.000 de euro și amenință că următorul videoclip pe care îl va primi va fi cel cu executarea fiului său. Soldații ruși seamănă tot mai mult cu militanții ISIS. Rusia trebuie recunoscută ca stat terorist”.
Olga Novykov, mama băiatului prizonier, a declarat pentru Meduza: <<M-au contactat pe Facebook prin contul fiului meu. Mi-au trimis mai întâi o înregistrare vocală, apoi m-au sunat prin Messenger cerându-mi bani, iar în cele din urmă mi-au trimis videoclipul cu Alexey prizonier. M-au contactat pe 24 aprilie în jurul orei 14. Mi-au spus „avem nevoie de bani”. Îngrozită, am întrebat câți bani. Și mi s-a spus: „5 mii de euro”. Am zis: „cum pot să fac rost de bani, că sunt refugiată”, dar răspunsul a fost: „nu e problema noastră, dacă nu avem banii până mâine, următorul videoclip pe care îl primești va fi cu uciderea fiului tău”>>.
Iată și mesajul tânărului capturat de ruși: „Numele meu este Novikov Alexey Antonovici și sunt soldat al brigăzii 109 de apărare teritorială a regiunii Donețk. Pe 23 aprilie am fost capturat. Sunt bine. Am fost bătut o singură dată”. Mama lui, însă, crede că a spus că e bine doar ca să nu pățească altceva mai rău.
„Vreau doar să-l smulg din mâinile acestor șantajiști ruși care l-ar putea ucide în orice moment”, a declarat Olga Novykova către sursa citată. Femeia e disperată și se teme pentru viața fiului ei.