Solidaritate pentru Liban. Zeci de organizații din toată lumea își propun să reabiliteze patrimoniul cultural al Beirutului
Mai multe organizații culturale internaţionale au semnat o declaraţie comună prin care își propun să ajute la reabilitarea patrimoniului cultural al Beirutului. Este vorba despre aproximativ 30 de organizații, muzee și administrații care vin în ajutorul Beirutului după explozia din data de 4 august.
„În calitate de membrii ai comunităţii culturale şi practicieni ai protejării patrimoniului, lucrăm de decenii alături de poporul libanez pentru a salva şi a conserva patrimoniul cultural unic al acestei anţiuni”, precizează declaraţia, citată de L’Orient-Le Jour.
În declarația semnată, organizațiile susțin că sunt „alături de Liban pentru a continua munca noastră colectivă în aceste vremuri dificile”.
„Bibliotecile, muzeele şi clădirile istorice distruse vor necesita intervenţii de prim ajutor precum şi reabilitări pe termen lung. Colecţiile lor vor trebui protejate şi salvate cu prioritate”, subliniază textul.
De asemenea, organizaţiile semnatare asigură angajamentul lor de „a face tot ce le stă în putere pentru a contribui la reabilitarea completă a patrimoniului din Beirut distrus de explozie”.
Printre instituțiile care au semnat această declarație se numără UNESCO și Muzeul Luvru din Paris. Declarația a mai fost semnată de organizaţii internaţionale din Germania, Bahrein, Marea Britanie, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Maroc, SUA, China, Luxemburg și Regatul Ţărilor de Jos.