Șomajul tehnic nu se mai decontează de stat, ci de angajator
Indemnizațiile de șomaj tehnic acordate în temeiul OUG nr. 30/2020 nu se mai decontează începând cu 1 iulie 2021 din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Astfel, angajatorii care vor dori în continuare să apeleze la formula de șomaj tehnic pentru angajații pe care îi au trebuie să știe că vor suporta costul din resurse proprii.
Trebuie precizat faptul că, din martie anul trecut și până în luna iunie a.c., în baza OUG 30/2020, în contextul pandemiei Covid-19, angajatorii au beneficiat de un sprijin de la stat cu privire la indemnizația salariaților aflați în șomaj tehnic.
Este de subliniat că șomajul tehnic presupunea suspendarea temporară a contractului individual de muncă, la inițiativa angajatorului, fără a înceta raportul de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare în cazul întreruperii activității sau a reducerii temporare a activității.
Pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, ca urmare a efectelor produse de coronavirus, indemnizaţiile de care au beneficiat salariaţii au fost stabilite la 75% din salariul de bază şi au fost suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu precizarea că suma nu trebuia să depăşească 75% din salariul mediu brut pe economie.