Sondaj: Stabilitatea jobului de la stat, mai apreciată decât salariul
Peste 70% dintre liderii din sectorul public spun că siguranța jobului la stat este criteriul principal de atracție pentru angajați
Aproape trei sferturi (74%) dintre liderii din sectorul public consideră că stabilitatea oferită de locul de muncă este foarte importantă ca element de atractivitate în cadrul instituției pe care o conduc, pe când pachetul salarial și de beneficii este considerat foarte important doar de 35% dintre respondenți, arată rezultatele unui sondaj al Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale din România.
Ascendis, în parteneriat cu Ghidul Primăriilor, a realizat în perioada 9- 19 mai 2023 un sondaj privind nevoile de dezvoltare ale angajaților din sectorul public la care au răspuns 120 de lideri din acest sector, dintre care 40% sunt angajați ai autorităților locale, iar 32% fac parte din echipa unei autorități centrale.
”Angajații din sectorul public apreciază cel mai mult siguranța locului de muncă, lucru explicabil în contextul incertitudinii economice din ultimul deceniu și al multiplelor perioade de criză. Spre deosebire de mediul privat, unde angajatorii au făcut ajustări de personal în perioade economice dificile, în sectorul public nu s-au făcut restructurări, iar acest lucru a fost apreciat de angajați. Pachetul salarial, caracterul interesant al muncii și echilibrul dintre viața personală și cea profesională sunt alte criterii considerate foarte importante pentru mai bine de o treime dintre angajații din sectorul public, în opinia liderilor lor”, a explicat Andrei Goșu, managing partner al Ascendis.
Dacă în unele sectoare din mediul privat distanța față de job este un criteriu eliminatoriu pentru candidații care aplică la un loc de muncă, în sectorul public acesta este un criteriu puțin important pentru atractivitatea unui loc de muncă, mai arată rezultatele sondajului Ascendis.
Un alt rezultat al studiului arată că posibilitățile de dezvoltare a competențelor, dar și oportunitățile de promovare sunt foarte importante pentru circa o treime dintre respondenți.
Însă atunci când vine vorba de metodele de creștere a performanței din sectorul public, peste 60% dintre liderii chestionați consideră că îmbunătățirea competențelor angajaților și implementarea unui sistem de remunerare pe bază de performanță ar fi cele mai eficiente metode de a îmbunătăți performanța instituției în care activează.
”Trainingurile de dezvoltare a competențelor digitale sunt considerate prioritare pentru angajații din sectorul public, fiind menționate de 74% dintre respondenți. La polul opus se află cursurile de customer experience (experiența clienților/ cetățenilor) și cele de protecție a datelor personale. De altfel, cursurile de formare a competențelor digitale au fost printre cele mai căutate cursuri de către instituțiile publice cu care am colaborat în ultimii ani”, a mai explicat Andrei Goșu.
Un alt rezultat al studiului arată că 52% dintre liderii din sectorul public consideră că angajații din instituțiile pe care le coordonează au un grad ridicat sau foarte ridicat de expertiză. Totuși, 5% din totalul respondenților susțin că angajații din instituția pe care o conduc au un grad scăzut sau foarte scăzut de expertiză, pentru că ”angajările se fac pe pile/ relații, nu pe competențe”.
Rezultatele studiului Ascendis realizat în parteneriat cu Ghidul Primăriilor privind identificarea nevoilor de dezvoltare ale angajaților din sectorul public au fost prezentate astăzi în cadrul unui eveniment organizat la Banca Națională a României.