Sorin Cîmpeanu, noul favorit al lui Iohannis din PNL
Evenimentele din ultima perioadă în care a fost implicat președintele Klaus Iohannis a făcut ca deschiderea, de ieri, a noului an școlar să contureze o mișcare oarecum surprinzătoare pe scena politică de la noi.
Tur de forță cu bătaie lungă
Turul de forță făcut ieri cu ocazia deschiderii noului an școlar de ministrul Educației, traseistul politic Sorin Cîmpeanu, nu a fost deloc o mișcare întâmplătoare.
Prezent ieri dimineața alături de președintele Klaus Iohannis la deschiderea școlii la Valea Doftanei și după aceea într-o altă localitate din Prahova-Bucov, Sorin Cîmpeanu a ajuns, după prânz, alături de premierul Florin Cîțu, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, primul liceu din țară care implementează proiectul pilot „România Educată” lansat de Klaus Iohannis.
Turul de forță a lui Cîmpeanu s-a încheiat ieri la Școala Gimnazială Nr. 190 din Sectorul 4, unde alături de edilul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, și înotătorul David Popovici, a participat la, la deschiderea celui mai modern complex educațional-sportiv din Capitală care deține o grădiniță nouă, construită de la zero, cu un bazin de înot semi-olimpic, cu pistă de atletism și cu terenuri de sport complet refăcute.
Potrivit informațiilor noastre, acest maraton de imagine făcut de Sorin Cîmpeanu nu a fost întâmplător pentru simplul fapt că acesta a devenit favoritul lui Klaus Iohannis pentru funcție de prim ministru după Congresul PNL din 25 septembrie 2021.
Dacă Cîțu câștigă alegerile rămâne președinte PNL și renunță la funcția de premier pe care o va ocupa Cîmpeanu. Dacă câștigă Orban atunci Iohannis în va impune premier pe Cîmpeanu. În ambele variante, Cîmpeanu a devenit favoritul lui Iohannis și pentru că girează proiectul acestuia „România Educată”.
Cîmpeanu, garantat de Ponta și Iohannis și decorat de ambasadoarea Franței
Trebuie subliniat că Sorin Cîmpeanu a fost ministru al Educatiei și în guvernul Ponta, ocupând interimar și funcția de premier în 2015, după demisia lui Victor Ponta.
De asemenea, este de subliniat faptul că din 2017, Sorin Cîmpeanu este președintele Agenției Universitare a Francofoniei, iar, în iulie 2021, a fost decorat de ambasadoare Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, cu ordinul ‘Palmes academiques în grad de Comandor’, ministrul afirmând că va susţine folosirea limbii franceze în cadrul instituţiilor UE.