Sorin Grindeanu se joacă cu patrimoniul Spitalului Clinic C.F. nr.2 București
Graba disperată a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de a transfera gratis baronilor PSD și PNL cele 15 spitale CFR s-a transformat într-o sarabandă de ilegalități, iar ultima manevră pe lângă lege se regizează acum la Spitalul Clinic C.F. nr. 2 – București.
Transferul Spitalului CF 2 către UMF Carol Davila este ilegal, dar dacă așa vrea Grindeanu…
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a pregătit o Hotărâre de Guvern „privind transferul Spitalului Clinic C.F. nr. 2 – București din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Ministerului Educației, în administrarea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, instituție de învățământ superior de stat și de cercetare, cu personalitate juridică, de interes public”.
Numai că proiectul de hotărâre de Guvern privind trecerea acestui spital CFR la UMF Carol Davila nu respectă prevederile Ordonanței de Urgență nr. 41/2023 privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către alte ministere și instituții cu rețele sanitare proprii. Adică, nu poate fi transferat la UMF Carol Davila pentru că „nu are „rețea sanitară proprie” și nici „în subordine unități sanitare”. Și PUTEREA a semnalat această ilegalitate, dar, și faptul că ministrul Sorin Grindeanu blochează de doi ani o investiție de 200 de milioane de euro la acest spital.
Citește mai mult: Cui vrea Grindeanu să dea gratis și ilegal Spitalul Clinic CF 2 București
Spitalul Clinic CF nr. 2 București, moșia ministrului Sorin Grindeanu
Dar ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a pregătit un alt proiect de hotărâre (vezi documentul în facsimil) pentru transferul gratis al Spitalului CF 2 către UMF Carol Davila prin care, efectiv, joacă alba-negra cu patrimoniul acestui spital.
La punctul 4 al proiectului de hotărâre se menționează că „Se aproba trecerea bunurilor aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Transportului și Infrastructurii prin Spitalul Clinic C.F. nr. 2 în administrarea Ministerului Educației, prin Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1” (vezi Anexa nr.1 în facsimil).
Dar, la punctul 6 al hotărârii se precizează că „Bunurile din domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 rămân în administrarea Ministerului Transporturilor și infrastructurii, urmând ca, ulterior, acestea să fie predate altor entități sau radiate din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, după caz, în baza unor acte normative adoptate în acest sens”.
Practic, Sorin Grindeanu vrea să dea gratis la UMF Carol Davila întreaga bază medicală a Spitalului Clinic CF 2 din București, iar, celelalte 15 active aflate în patrimoniul spitalului rămân, atenție, la Ministerul Transporturilor pentru a fi „predate altor entități sau radiate” (vezi Anexa nr.2 în facsimil).
Astfel, ministrul Sorin Grindeanu dă gratis întreaga bază medicală a Spitalului CF 2 din nordul Capitalei către UMF Carol Davila păstorită de controversatul rector Viorel Jinga, iar celelalte active inclusiv Policlinica CFR Grivița și dispensarele medicale din țară urmează să fie „măritate” ulterior, cu dedicație, de Ministerul Transporturilor.
Interesant este și faptul că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, recunoaște în acest proiect de hotărâre că 125 mp din Peluza Stadionului Rapid este în patrimoniul Spitalului Clinic CF nr.2 București, ceea ce PUTEREA a semnalat de mai mult timp.
Citește mai mult: Peluza stadionului Rapid figurează ca punct medical al Spitalului CF 2 București
Așadar, sorin Grindeanu consideră Spitalul Clinic CF nr. 2 București moșia sa și o dă gratis cui vrea el. Incredibil, dar adevărat!