Sorin Grindeanu: Spitalele de la Transporturi trebuie să treacă în subordinea altor autorități
Spitalele din subordinea Ministerului Transporturilor au suferit de subfinanțare, ceea ce a condus în numeroase situații la prestarea de servicii medicale sub standardele așteptate.
„Nu intru în acest moment în discuţii punctuale. În coordonarea Ministerului Transporturilor, de exemplu, sunt 15 spitale. Eu sunt ministru la Transporturi, nu la Sănătate. De aceea am considerat necesar ca aceste spitale să fie date către autorităţi locale, către universităţi de profil, de medicină. De exemplu, în Bucureşti a fost solicitat unul dintre spitale de către Ministerul Apărării Naţionale, ceea ce eu cred că e normal. De ce? Pentru că, în toţi aceşti ani de după Revoluţie, această reţea de spitale din coordonarea Ministerului Transporturilor a avut subfinanţare, ceea ce a dus în multe cazuri, nu spun că peste tot, la un act medical nu foarte la standardele la care ne aşteptăm. Şi nu mă refer la personal, ci la dotări. De aceea, cred că aceste spitale trebuie să meargă acolo unde se pot ocupa mai bine. Există finanţare mai bună şi voi face acest lucru cu toate piedicile pe care aţi văzut că le întâmpinăm. Aş face şi o precizare: nu e dat nimeni afară. Ca să terminăm cu manipularea pe care am văzut-o în urmă cu vreo două săptămâni„, a afirmat Grindeanu.
„Nu sunt restructurări la spitale, ci vor trece în coordonarea altor autorităţi. Nu doar de spitale mă interesează. Sunt şi alte autorităţi, Regii în coordonarea Ministerului Transporturilor care, din punctul meu de vedere, trebuie să se reorganizeze. Sunt 53 de instituţii în coordonarea Ministerului Transporturilor. Lucrurile astea trebuie să se termine. Doar la CFR sunt peste 20 şi ceva de mii, spre 25.000 (de angajaţi, n.r.), dar ce mă interesează şi se lucrează în aceste zile, este să se vină din partea ministerului cu un plan coerent apropo de eficientizarea tuturor acestor instituţii, companii din coordonarea ministerului. Eu cred că e normal să fie aşa. Sunt unele care aproape nu mai au obiect de activitate. Repet, sunt ministru la Transporturi, nu la Sănătate. Rafila este ministru, nu vreau să fiu la Sănătate, nu mă interesează,” a subliniat Grindeanu.
Sindicatul Spitalelor CFR, asociat cu Federația Sanitas, a organizat un pichet la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) în data de 6 noiembrie. Participanții la protest au atras atenția decidenților că nu vor tolera desființarea rețelei de spitale CFR, o rețea care a furnizat servicii medicale de calitate timp de aproximativ 150 de ani, și, mai ales, nu vor accepta pierderea niciunui loc de muncă în cadrul sistemului.
Vicepreședintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a subliniat într-o declarație pentru AGERPRES că eliminarea rețelei de spitale CFR ar fi o catastrofă și că există o lipsă alarmantă de dialog din partea ministrului Transporturilor pe acest subiect.
„Ministerul Transporturilor a hotărât desfiinţarea reţelei CFR, aşa cum este cunoscută, cele 15 spitale din subordinea Ministerului Transporturilor. Spitale care asigură siguranţa circulaţiei în România şi vorbim de rutier, naval, CFR şi tot ce înseamnă transport în România. De ce suntem aici? Pentru că există o lipsă cruntă de dialog. Adică ministrul Grindeanu (ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu – n. r.) nu s-a întâlnit niciodată cu reprezentanţii colegilor noştri să ne spună în ce condiţii vor fi transferaţi către universităţi, către autorităţi locale. Spitalele MApN înţeleg că sunt interesate de aceste instituţii. Colegii mei care lucrează în aceste reţele spun că desfiinţarea acestor spitale ar fi un dezastru. Şi aşa România nu o duce foarte bine la asta. România are nişte angajamente europene, trebuie să facă nişte raportări în ceea ce înseamnă siguranţa transporturilor în România„, a spus Pope.
Reprezentantul Sanitas a menţionat, totodată, că autorităţile competente nu au răspuns la solicitările protestatarilor cu privire la discutarea problemelor legate de spitalele CFR.