Sorin Ovidiu Vîntu, atac furibund la adresa lui Ion Țiriac: “A ajuns la o vârstă. Trebuie să spună ceva util pentru tineri”
După ce fostul tenismen, Ion Țiriac, i-a criticat pe români ca nu sunt educați să-și plătească taxele și impozitele, Sorin Ovidiu Vîntu a sărit în apărarea românilor și l-a atacat la rândui.
În clipul său video săptămânal de pe pagina sa de Facebook, Sorin Ovidiu Vîntu l-a criticat dur pe Ion Țiriac și i-a recomandat că trebuie să fie mai preocupat de ce face statul cu banii pe care românii îi plătesc, această caracteristică fiind doar la oamenii de calitate.
„Salut, generație. Bine ai venit în anul 2023, un an de grele încercări. O să trecem și peste asta. Am vrut să comentez o afirmație făcută de domnul Ion Țiriac, care era cumplit de revoltat că nația română nu a fost educată să-și plătească taxele și impozitele. Domnul Ion Țiriac e la o vârstă la care ar trebui să fie mai puțin preocupat de imaginea proprie și când deschide gura să spună ceva util pentru tineri, pentru taică-tu, pentru bunică-ta. Domnul Țiriac trebuia să se întrebe de ce nu sunt educate companiile străine să-și plătească taxele și impozitele în România și își optimizează fiscal toate veniturile, astfel încât statul român ia praful de pe tobă. Domnul Ion Țiriac ar trebui să fie preocupat de ce face statul cu banii pe care voi, amărâții, îi plătiți. Cam asta ar trebui să fie preocuparea unui om de calitate. Să știi, generație, că în legislația română există foarte multe oportunități, foarte multe lacune prin care poți optimiza fiscal firma astfel încât să plătești cât mai puțin la stat pentru că statul își bate joc de banii tăi. Pentru personale fizice există o grămadă de modalități prin care poate plăti mai puțin la stat taxe și impozite, la ANAF. Dacă vreodată cineva are nevoie îl pot ajuta gratis”, a spus Sorin Ovidiu Vântu.
Sorin Ovidiu Vântu: “Se tot urlă că austriecii ne-au călcat în picioare!”
„Generație, se tot urlă că austriecii ne-au călcat în picioare. Așa este și pe bună dreptate. Știți ce simplu e să facem un control la OMV Petrol și să vezi câte nereguli sunt acolo? Să vezi câte miliarde de dolari ies din țară pe tot felul de contracte. Un milion de modalități prin care ăștia scot banii din țară. Știi câți bani scot băncile austriece din România. Un simplu control făcut de Departamentul de Control al Băncii Naționale. Cu tot respectul pentru știința de carte a domnului Isărescu, porcăriile pe care le fac băncile, în special alea austriece, Raiffeisen, Erste, BCR. Ce caută ele în calculul ROBOR? De ce își taxează clienții suplimentar invocând acel ROBOR. Ce înseamnă ROBOR? Înseamnă cu cât te împrumuți de la alte bănci sau de la BNR. Ori băncile astea sunt creditoare. Și, totuși, cum se schimbă ROBOR, îți pun și ei taxă. O golănie imensă. Ce faci, domnule Isărescu? Ești la o vârstă când ar trebui să mai ții și cu românii. Cu România ții, ai salvat țara asta de faliment de câteva ori. Dar i-ai distrus, i-ai nenorocit pe proștii care împrumută bani de la bănci. Am avertizat să nu cumpărați case cu banii din Prima Casă, cu credite bancare. Ați rămas cu mentalitatea aia veche „să am casa mea”. Vă meritați soarta. Deci statul român, pe legi internaționale, poate să-și ia înapoi sistemul bancar de la austrieci, sistemul energetic, Petrom, pentru că și-au încălcat clauze de privatizare, funcționarea lunară a firmelor lor. Își bat pur și simplu joc de legislația românească. Și nimeni nu-i întreabă nimic”, a mai spus omul de afaceri.