Soros părăsește Europa
Open Society Foundations (OSF), organizația caritabilă înființată de miliardarul George Soros, intenționează să spună adio celor mai multe dintre activitățile sale din Europa.
Atenția și banii OSF se vor îndrepta de acum înainte către alte cauze de pe alte continente.
„Noua direcție strategică aprobată prevede retragerea și încetarea unor mari părți din activitatea noastră actuală în cadrul Uniunii Europene, schimbându-ne atenția și alocarea de resurse către alte părți ale lumii”, se precizează într-un email trimis angajaţilor OSF şi consultat de Reuters. ”Este o decizie de perspectivă, bazată pe oportunitățile viitoare de a avea un impact semnificativ”, se mai spune în e-mail.
În iunie, OSF a anunțat retragerea finanțatorului George Soros, în vârstă de 93 de ani, și predarea ștafetei către fiul său Alex, iar, în iulie, OSF a dezvăluit planurile de concediere a 40% din personalul global într-o mișcare strategică. Totuși, un purtător de cuvânt OSF a spus că grupul va continua să sprijine anumite comunități ale societății civile din Europa, cum sunt de pildă rromii.
„Fundațiile pentru o Societate Deschisă schimbă modul în care lucrăm, dar familia mea și OSF vom continua să rămânem ferm angajați în proiectul european”, a declarat Alex Soros, președintele Open Society Foundations, tot într-un e-mail trimis Reuters.
OSF direcționează aproximativ 1,5 miliarde de dolari pe an la nivel global pentru diverse cauze în lume și promite să continue să finanțeze programe în Europa care vizează Ucraina, Moldova, Kârgâzstan și Balcanii de Vest.