Sosirile turiștilor în hotelurile și pensiunile din România au crescut cu aproape 50%

Publicat: 03 feb. 2022, 15:01, de Puterea.ro, în Business , ? cititori
Sosirile turiștilor în hotelurile și pensiunile din România au crescut cu aproape 50%

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut în 2021 cu 46,4% comparativ cu anul anterior, până la 9,276 milioane, cele ale turiştilor români reprezentând 90,9%, iar ale celor străini 9,1%, informează Institutul Naţional de Statistică.

Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 76,8% provin din ţările Uniunii Europene, informează un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2021 au însumat 20,653 milioane, în creştere cu 43,0% faţă de cele din 2020.

Din numărul total de înnoptări, în anul 2021, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 91,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 8,9%. Referitor la înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (76,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 75,8% au provenit din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în anul 2021 a fost de 2,2 zile atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în anul 2021 a fost de 26,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,6 puncte procentuale faţă de anul 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în anul 2021, s-au înregistrat la hoteluri (32,1%), bungalouri (25,2%), vile turistice (25,0%), spaţii de cazare pe nave (24,3%), campinguri (20,4%), căsuţe turistice (19,9%), popasuri turistice (18,6%), pensiuni turistice (18,3%), hosteluri (17,7%), pensiuni agroturistice (17,3%) şi cabane turistice (15,6%).

Constanța, Brașov și București au primit cei mai mulți turiști

Pe judeţe, în anul 2021, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,268 milioane de persoane), Braşov (1,016 milioane de persoane), Municipiul Bucureşti (905.400 persoane), Sibiu (425.200 persoane), Prahova (423.200 persoane), Bihor (420.400 persoane), Cluj (403.000 persoane), Suceava (394.600 persoane), Vâlcea (370.600 persoane), Mureş (356.300 persoane) şi Iaşi (234.500 persoane), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4,537 milioane), Braşov (1,965 milioane), Municipiul Bucureşti (1,659 milioane), Bihor (1,147 milioane), Vâlcea (1,044 milioane), Prahova (875.800), Suceava (805.300), Mureş (728.400), Sibiu (724.900), Cluj (712.700), Caraş Severin (563.000), Covasna (466.600), Timiş (408.900) şi Iaşi (399.700).

Nemții și italienii, lideri la turiștii străini care au vizitat România

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (105.700 persoane), Italia (73.300 persoane), Franţa (55.200 persoane), Israel (50.300 persoane), S.U.A. (45.500 persoane), Ungaria (43.200 persoane), Polonia (42.400 persoane), Regatul Unit (31.800 persoane), Spania (31.400 persoane) şi Republica Moldova (29.700 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2021 de 6,788 milioane persoane, în creştere cu 35,2% faţă de anul 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 79,1% cel rutier şi respectiv 17,0% cel aerian, din numărul total al sosirilor.

Plecările românilor în străinătate au crescut cu 22,4%

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2021 de 11,642 milioane de persoane, în creştere cu 22,4% comparativ cu anul 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 66,5% cel rutier, iar 33,0% cel aerian, din numărul total de plecări.

De asemenea, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2021 au însumat 579.300 persoane, în creştere cu 69,5% faţă de cele din luna decembrie 2020. Din numărul total de sosiri, în luna decembrie 2021, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 90,4%, în timp ce turiştii străini doar 9,6%.

Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia 72,3% au sosit din ţările Uniunii Europene.

Creștere masivă a numărului de turiști în luna decembrie

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2021 au însumat 1,101 milioane, în creştere cu 76,0% faţă de cele din luna decembrie 2020. Din numărul total de înnoptări, în luna decembrie 2021, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 88,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 11,4%. În ceea ce priveşte numărul de înnoptări al turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (74,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,0% provin din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna decembrie 2021 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în luna decembrie 2021 a fost de 19,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 6,9 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna decembrie 2021 s-au înregistrat la hoteluri (22,1%), vile turistice şi pensiuni turistice (fiecare cu câte 16,4%), bungalouri (15,6%), pensiuni agroturistice (15,3%), cabane turistice (13,6%), popasuri turistice (13,5%), hosteluri (12,6%) şi moteluri (11,6%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna decembrie 2021 de 546.900 persoane, în creştere cu 92,2% faţă de luna decembrie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 75,1%, respectiv 22,0% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate înregistrate la punctele de frontieră au fost în luna decembrie 2021 de 822.500 persoane, în creştere cu 83,0% comparativ cu luna decembrie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 61,5%, respectiv 37,8% din numărul total de plecări.