Soția celebrului traficant de droguri El Chapo a fost arestată de autoritățile americane

Publicat: 24 feb. 2021, 01:00, de Andreea Borcilă, în Internațional , ? cititori
Soția celebrului traficant de droguri El Chapo a fost arestată de autoritățile americane

Emma Coronel Aispuro, soția celebrului traficant de droguri mexican Joaquin, poreclit și „El Chapo”, a fost arestată de autoritățile americane, fiind suspectată pentru trafic de droguri.

Emma Coronel Aispuro a fost reținută pe Aeroportul Internațional Dulles din afara Washington DC, fiind acuzată că ar fi luat parte la aducerea și distribuirea de cocaină, metamfetamină, heroină și marijuana, anunță BBC.com.

El Chapo (63 ani) este un fost șef al cartelului Sinaloa, despre care autoritățile spun că a fost cel mai mare furnizor de droguri către SUA. El este închis la un penitenciar din New York pentru trafic de droguri și spălare de bani. Pe lângă droguri, bărbatul este acuzat că ar fi violat minore sau ar fi comis crime împotriva rivalilor cartelului.

Soția sa, în vârstă de 31 de ani, este acuzată că a colaborat cu alte persoane pentru a-și ajuta soțul să scape din închisoarea din Mexic în 2015. Emma Coronel Aispuro este mama unor gemeni și are dublă cetățenie: mexicană și americană.

Citește și: