Soție tânără, copii revoltați: Berlusconi a făcut nuntă la 85 de ani (VIDEO)
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a organizat, weekendul trecut, o nuntă cu mare fast pe proprietatea sa istorică, Villa Gernetto, din oraşul Lesmo, situat la nord de Milano.
Soția, mai tânără cu 53 de ani, a fost surprinsă îmbrăcată într-o rochie elegantă și cu părul aranjat într-un coc simplu, potrivit Daily Mail, care a relatat în amănunt „festivitatea”.
Berlusconi a declarat că a avut parte de un adevărat „festival al iubirii”, deși nunta a fost una simbolică și nu oficială, din cauza unui scandal legat de moștenire. Se pare că cei 5 copii ai fostului premier sunt îngrijorați că ar putea pierde o avere de 7,2 miliarde de dolari.
La capitolul invitați, se pare că aproximativ 60 de persoane au asistat la ceremonie, între aceștia numărându-se și patru din cei cinci copii ai fostului premier italian: Luigi (33 de ani), Barbara (37 de ani), Eleonora (36 de ani) şi Marina, 55 de ani. Copiii, potrivit presei, sunt extrem de nemulțumiți de alegerea tatîlui lor, de capitolul avere fiind vorba de fapt.
Cine este aleasa lui Berlusconi
Marta Fascina, devenită simbolic soția lui Berlusconi, are vârsta de 32 de ani și este deputată în Parlament, din partea partidul Forza Italia. Zvonuri despre relația dintre fostul premier italian și Marta au apărut încă din 2020, când iubita fosta lui iubită, Francesca Pascale, a recunoscut că blonda își petrecea timpul la vila lui din Milano.
Deputata, care se pare că are inițialele fostului premier tatuate pe corp, a susținut de mult partidul politic înființat de Berlusconi în anii 90 și îl cunoaște de când lucra pentru clubul de fotbal AC Milan.
Născută într-un oraș de coastă din sudul Italiei, Fascina a absolvit studii superioare în literatură și filozofie la Universitatea Sapienza din Roma și a început să lucreze pentru clubul de fotbal AC Milan ca ofițer de presă. La acea vreme, era deținut de Berlusconi.