Spania a aprobat noi măsuri de 9 miliarde euro, pentru sprijinirea celor afectați de prețul ridicat al energiei
Guvernul spaniol a aprobat un pachet de măsuri de nouă miliarde de euro, menit să ajute cele mai vulnerabile gospodării să facă faţă creşterii preţului energiei şi majorării inflaţiei, inclusiv subvenţii pentru transport şi o reducere de 80% a impozitelor la facturile de energie, transmite Reuters.
Anunţul vine după ce Executivul a convenit la o reuniune extraordinară un pachet de 5,5 miliarde de euro reprezentând cheltuieli pentru familii şi 3,6 miliarde de euro reduceri de taxe.
Cu 15% vor fi majorate pensiile celor mai vulnerabile persoane, inclusiv văduvele şi persoanele cu handicap. Majorarea reprezintă o creştere lunară de 60 euro.
Din septembrie, va fi introdusă o reducere de 50% pentru cei care au beneficiat deja de subvenţii pentru călătoriile interne pe calea ferată sau cu autobuzul, plus o reducere de 30% pentru cei care folosesc serviciile regionale.
Lucrătorii independenţi cu venituri scăzute, sub 14.000 euro pe an, sau cei care sunt şomeri, vor primi o plată unică de 200 euro. Preţurile canistrelor cu gaz, un mod obişnuit pentru încălzirea locuinţelor în Spania, va rămâne fix până la 31 decembrie.
„Guvernăm pentru clasa de mijloc şi clasa muncitoare din această ţară, deşi ştim că acest lucru irită unele puteri economice”, le-a spus jurnaliştilor premierul Pedro Sanchez.
Acesta a anunţat că din ianuarie Guvernul va introduce o lege pentru scăderea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pe care o plătesc consumatorii de energie electrică, de la 10% la 5%. Noul pachet de măsuri va fi în vigoare până la finalul lui 2022, a precizat Sanchez.
Pachetul vine după măsurile adoptate în martie, şi care sunt în vigoare până la 30 iunie, în valoare de şase miliarde de euro, constând în ajutoare directe şi reduceri de taxe, şi credite preferenţiale de zece miliarde de euro pentru a ajuta companiile şi gospodăriile să facă preţului mai ridicat al combustibilului.