Spectaculoasa „pădure de fântâni” de la Cuca, o „uzină de apă” de acum o sută de ani

„Pădurea de fântâni” este denumirea sub care a intrat în istoria locală o zonă din localitatea gălățeană Cuca în care, într-un spațiu restrâns, sătenii au construit aproape douăzeci de fântâni care timp de peste o sută de ani au asigurat necesarul de apă al celor câteva sute de gospodării din sat. A fost o veritabilă „uzină de apă”.

În foarte multe sate încă mai pot fi văzute fântâni tradiționale, cu cumpănă și ciutură de lemn. Chiar dacă au fost construite rețele de apă și canalizare, sătenii au păstrat și vechile fântâni din care iau apa pentru udarea grădinilor.

La o răscruce de drumuri din localitatea gălățeană Cuca călătorul neavizat este surprins de o imagine inedită, a unei veritabile păduri de fântâni cu cumpene, ca un fel de sanctuar dedicat apei care se găsește mai greu într-o zonă de deal.

Au apărut în peisajul satului la începutul secolului trecut. Localnicii din Cuca se confruntau cu lipsa apei pentru consum și spălat, pentru adăparea animalelor sau pentru treburile gospodărești. Multe case sunt pe panta unui deal și la vremea aceea nu existau mijloace tehnice pentru săparea unei fântâni la mare adâncime. Dar la un moment dat a fost descoperit într-o vale din sat un nivel mai ridicat al pânzei freatice și sătenii au forat 18 fântâni, din care în prezent mai sunt funcționale cinsprezece, celelalte trei fiind asupate după ce au secat.

Recent, un localnic a cărui casă este la câteva zeci de metri de zona fântânilor a recurs la serviciile unei firme de foraje pentru a-i construi propria fântână. Se aștepta ca pânza freatică să fie la o adâncime mică, din moment ce în zona „pădurii de fântâni” apa este la adâncimea de 12 metri. Au făcut foraje până la 50-60 de metri, dar nu au dat de pânza freatică. În aceste condiții, pare o minune că la câteva zeci de metri distanță sătenii de la începutul secolului trecut au descoperit mai multe izvoare pe o suprafață de mărimea unei gospodării și așa a apărut „pădurea de fântâni”.

Fiecare fântână are un ctitor, o familie care o transmite simbolic din generație în generație

Fântânile le aparțin tuturor localnicilor din Cuca, dar fiecare are un ctitor, o familie din sat și au fost transmise simbolic din generație în generație, ca scaunele din strana bisericii. Una dintre ele este fântâna lui Ion Pintilie, lângă ea este fântâna lui Vasile Coman. Altă fântână are o apartenență un pic mai evazivă, este a lui „alde Arghir”, adică Nică Arghir și Alexandru Arghir, iar altele sunt fântânile lui moș Cărpalău, Gheorghe Nedelcu sau Costache Șotrocan.

Pentru săparea unei fântâni era chemat un fântânar, care era ajutat de oamenii din sat la introducerea tuburilor de beton. Se săpa cam un metru și jumătate pe zi. Pentru stâlp era ales un salcâm înalt, dar, potrivit bătrânilor din sat, salcâmul respectiv nu era din pădure, ci un salcâm dintr-o curte din sat, pentru că fiind plantat dintr-o „viță”, adică dintr-un lăstar, putrezește mai greu. Stâlpul era îngropat în pământ cam un metru și jumătate.

În timp, unele soluții tehnice au mai fost schimbate. În locul ciuturii de lemn au apărut gălețile din tablă, sudate la „SMT”, ulucele din lemn sau beton au fost înlocuite cu uluce tăiate din anvelope de tractor, dar au fost păstrate tuburile de ciment, stâlpii și cumpenele din lemn de salcâm.

Vreme de o sută de ani a fost „uzina de apă” a comunității

Localnii au construit fântânile pentru a avea de unde să ia apă pentru casă și pentru a-și adăpa animalele după un ritual care timp de o sută de ani s-a repetat zilnic, indiferent dacă a fost pace sau război.

„Noi, de aici ne-am asigurat apa necesară familiilor pentru spălat, pentru animale și pentru toate cele necesare. În cealaltă parte, mai la sud, a localității, mai sunt alte fântâni, dar care nu asigurau necesarul de apă. Aici, se spune de către oamenii mai în vârstă din sat, că s-ar fi descoperit o <<cloșcă>> de apă, că se găsesc izvoare mai la suprafață, au săpat și asta ne-a asigurat apa.

Oamenii veneau cu carul cu boi ca să ia apă. Aici își adăpau și își țesălau boii, dar și caii, pentru că aveau și armăsari frumoși. Când veneau să ia apă, oamenii aduceau și nisip, ca să pună pe jos, să nu se formeze noroi”, spune Mihăiță Vlad, primarul din Cuca.

De multe ori veneau și ciobani cu cârduri de oi, care aveau rezervate trei uluce separate, pentru că boii și caii aduși la adăpat nu beau apă după oi și regula trebuia respectată.

„Pădurea de fântâni” a fost „promenada” unde sătenii se întâlneau, se încumetreau, discutau politică și hotărau alegerile

Zona fântânilor a fost vreme de aproape un secol cea mai importantă zonă din sat, pentru că era locul în oamenii care veneau zilnic și discutau, punea la cale înțelegeri, rezolvau probleme de familie sau discutau politică și chiar făceau dezbateri despre alegeri.

„Aici era un loc de întâlnire pentru toți oamenii din sat. Era locul de promenadă de prin 1920 încoace, în perioada interbelică. Aici se întâlneau și tinerii cu tinerele din sat. Fata venea să ia apă, băiatul știa vorba și venea să se întâlnească cu ea. Aici se încumetreau oamenii, își găseau cumătrul, își găseau nași pentru copiii lor, ba chiar discutau… eu am auzit că într-o anumită perioadă chiar și alegeri s-au făcut la fântânile astea”, spune primarul Mihăiță Vlad.

Primăria a început demersurile pentru clasarea „pădurii de fântâni”

În ultimii ani, odată cu introducerea rețelelor de apă și canalizare importanța fântânilor în viețile oamenilor a scăzut, dar și acum mulți mai vin să ia apă de aici, pentru că la fântână nu se învârte apometrul.

Dar chiar și fără aceste utilități, fântânile seculare au intrat în istoria locală și cum mulți călători prin zonă se opresc să admire zona și să facă poze, Primăria Cuca a început demersurile pentru clasarea „Pădurii de fântâni” ca obiectiv al patrimoniului local:

„În anul 2022 am aprobat o hotărâre de consiliu local prin care cerem clasarea grupului de fântâni cu cumpănă și cu ciutură. Ne-am gândit să facem o zi a fântânilor, care să recreeze momente de viață din sat. E în plan să facem și muzeul satului, care să cuprindă și muzeul fântânilor”, spune primarul.

Numele comunei vine de la căciula pierdută de Petru Rareș, care a trecut prin zonă când făcea negoț pește

După unele surse, numele localității, „Cuca” provine de la denumirea unei căciuli domnești de pe la 1500, numită „cucă”. Locurile au fost vizitate de „Petru al Răreșoaiei”, adică Petru Rareș, care înainte de a deveni domnitor al Moldovei făcea comerț cu pește pe care îl cumpăra de la pescarii de la Lacul Brateș, de la Galați.

„Se spune ca Petru al Răreşoaiei în drumurile sale, când făcea negoţ cu peşte, a poposit prin aceste locuri care erau acoperite cu păduri seculare. La un popas făcut în pădurea situată la nord de localitatea noastră şi care poartă numele de Rareş şi astăzi, şi-ar fi pierdut cuca domnească, de unde şi-a luat denumirea satul care dăinuie până astăzi”, se spune în postarea de pe site-ul Primăriei Cuca.