Speranța microbiștilor de a mai călca pe stadion, spulberată azi
Numărul tot mai mare de îmbolnăviri Covid 19 raportat în ultima perioadă a dus la suspendarea procedurilor inițiate de Ministerul Sporturilor în ceea ce privește accesul spectatorilor la evenimentele sportive.
Anunțul a fost făcut de Ionuț Stroe, ministrul Sporturilor, în cadrul unei conferințe de presă.
„Deocamdată, am suspendat modul în care ne organizam pentru repornirea evenimentelor sportive cu spectatori, tocmai din cauza acestui număr foarte mare de infectări. Este practic factorul de care depindem în luarea unei decizii. Îmi doresc să revenim la momente cu spectatori pe stadioane, nu vă ascund faptul că mi-aş fi dorit să se întâmple în toamna acestui an, că aş fi mers cu foarte mare încredere alături de FRF în organizarea meciurilor naţionalei de la Bucureşti cu spectatori. Nu a fost o solicitare a lor în mod expres, dar în mod evident că îşi doresc toţi cei care organizează competiţii, nu numai FRF-ul, să reia acest lucru”, a declarat Stroe.
Ministrul a subliniat că se va relua în calcul variant accesului spectatorilor pe arenele sportive în momentul în care va exista un trend descendent al infectărilor cu noul virus.
Conform acestuia, sunt trei factori responsabili: ministerul, care oferă cadrul legal, apoi organizatorul, pentru că va trebui să pună în mişcare un număr mult mai mare de stewarzi, fapt ce presupune un efort financiar suplimentar. Nu în ultimul rând e important al treilea factor: spectatorii.
„Gradul de conformare voluntară ar trebui să crească, oamenii să ştie cum se desfăşoară o asemenea partidă, care sunt regulile care trebuie respectate. Am asistat la televizor la un meci al unei echipe româneşti disputat în străinătate cu spectatori şi nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. Nu e suficient să porţi o mască, sau jumătate din spectatori se poartă o mască, să creezi asemenea aglomerări de mii şi mii de oameni care sunt împreună pe parcursul a două ore. De aceea vă spun că nimeni nu se joacă cu sănătatea publică în această ţară. Când vom avea o cifră diminuată sau când trendul va fi unul descendent atunci cu siguranţă vom lua în calcul acest lucru”, a mai spus Ionuţ Stroe.