Spital mobil în centrul Parisului, special pentru JO
Un spital mobil, plasat în apropiere de Champs-Élysées, destinat îngrijirii pacienților în timpul Jocurilor Olimpice, inclusiv în cazul unei situații de sănătate excepționale, a fost inaugurat de ministrul Sănătății, Catherine Vautrin.
Este o structură metalică, albă, la aproximativ cincizeci de metri de sensul giratoriu Champs-Élysées, care oferă o soluție complet autonomă de tratament: de la o problemă minoră în cazul unui spectator, până la o urgență de reanimare. Cele șase spații speciale sunt climatizate și permit primirea până la trei pacienți în situație de urgență absolută, în două boxe pentru reanimare, și cinci pacienți în urgență relativă.
De asemenea, sunt ambulanțe, unele aduse din provincie, care staționează și care pot transporta pacienți la spitalele din Paris, dacă este necesar.
Acest dispozitiv trebuie să răspundă la urgențele care ar putea să se producă când avem atât de mulți vizitatori, cu ocazia Jocurilor, a declarat ministrul Sănătății. Totodată, ministrul a mai precizat că acest spital mobil asigură îngrijirea pacienților de urgență absolută, având capacitatea atât de resuscitare, cât și de medicină generală.
Ministrul Vautrin a salutat mobilizarea tuturor serviciilor de sănătate, inclusiv a asociațiilor precum Crucea Roșie.
Profesorul Pierre Carli, manager de proiect pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice la Ministerul Sănătății, a remarcat că aceasta este „prima desfășurare a unui sistem de o asemenea amploare în centrul Parisului”.
Instalarea în apropierea locurilor publice de adunare pentru Jocurile Olimpice este una dintre lecțiile învățate după atacurile din 2015 de la Paris și Saint-Denis.
„Contează enorm proximitatea, la fel și viteza de intervenție și accesul la spital la cele mai bune servicii specializate, care sunt în jurul nostru, la mică distanță”, a explicat profesorul Carli.
Spitalul mobil, numit SHELTER, este o „stație în inima locului unde se poate întâmpla ceva grav”, a adăugat el.