Spitalele, în stare de avarie din cauza unei ordonanțe de urgență
Managerii celor 19 spitale din cadrul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), patronate de Primăria Capitalei, avertizează că acestea funcționează de la o lună la alta, din cauza reducerii cheltuielilor publice decise de Guvern și în absența rectificării bugetare.
Mai poate funcționa 10 zile
Managerul Spitalului ”Bagdasar-Arseni”, Andi Nodiț, a declarat că, în prezent, are alocat 300 de lei dintr-un necesar de 21 de milioane de lei. Pentru decembrie are alocat și prevăzut 300 de lei vechi, din sursă bugetară.
În aceste condiții, managerul spune că, dacă nu apar unele urgențe, spitalul mai poate funcționa circa 10 zile.
Primii afectați, plătitorii de asigurări
În urma acestei ordonanțe considerată excesivă, spitalele nu mai pot angaja cheltuieli pe credit de angajament. În acest sens, managerul Spitalului ”Sfânta Maria” din București, dr. Narcis Copcă, sublinia că ”aveam de plătit, dau exemplu, un robot chirurgical ce ar fi putut rezolva într-un timp mai scurt şi în condiţii mult mai bune multe situații grave”. Medicul se referă la cancerul de prostată sau tumorile pancreatice, la tumorile hepatice, sau tumorile de colon. El a explicat că mai are ”de plătit un RMN, RMN-ul este fundamental şi dacă nu-l ai, nu ai unde să-l mai faci. Să nu uităm că aceste dotări sunt obţinute cu foarte multe sacrificii, după un an, doi ani de parcurgere a unor proceduri extrem de laborioase”.
Managerul Narcis Copcă mai spune că ”cei mai afectaţi sunt oamenii care au card de sănătate, care au plătit asigurări şi care nu se pot adresa spitalelor private”.
Dotări care nu sunt ”un lux”
La Spitalul Colțea din București situația este aceeași. Managerul acestei importante unități spitalicești, dr. Bogdan Furtună, declara recent că proiectele de dotare sunt blocate, deoarece nu sunt suținute financiar. În primul rând dr. Furtună se referă la cele aproximativ 16 milioane de lei pentru un RMN, sumă pe care probabil nu o va putea achita anul acesta. Și aceste riscuri vizează și alte dotări de care spitalul are nevoie și care nu sunt ”un lux” , ci o necesitate pentru sistemul medical.
Recent, ASSMB și managerii celor 19 spitale administrate de Primăria Capitalei au semnat un memoriu în care evidențiază ”impactul profund negativ asupra spitalelor și pacienților”, prin aplicarea OUG 90/2023 privind aprobarea unor măsuri de reducere a cheluielilor.
OUG 90/2023 ”produce o serie de probleme de ordin practic, cu impact deosbit de negativ în cee ace privește sistemul de sănătate”, se precizează în memoriu.
Este nevoie de finanțare
”Un spital nu poate funcţiona nici cu 3 milioane de lei, este nevoie de finanţare şi este nevoie ca toate aceste decizii la nivelul Ministerului Sănătăţii, în coordonare cu Casa Naţională de Sănătate, să asigure funcţionarea sistemului de sănătate”, a precizat, joi, Nicolae Ciucă preşedintele PNL, referitor la această ordonanță de urgență adoptată recent.