Spitalul ”Grigore Alexandrescu”: Primul robot chirurgical destinat copiilor

Publicat: 24 oct. 2024, 14:13, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Spitalul ”Grigore Alexandrescu”: Primul robot chirurgical destinat copiilor

Primul robot pentru chirurgia viscerală destinat copiilor este funcțional la Spitalul de Urgență  pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din București. De asemenea, în acest spital se construiește și primul centru de mari arși pediatric.

Robotul chirurgical este folosit pentru operațiile copiilor cu o greutate de cel puțin zece kilograme.

„Începând de astăzi (n.r.: joi), în cadrul spitalului, este funcţional primul robot pentru chirurgia viscerală pediatrică. Un robot destinat copiilor cu care se pot face intervenţii chirurgicale pot spune spectaculoase, cu rezultate deja stabilite foarte bune. (…) Începând de săptămâna viitoare aşteptăm o echipă de medici din Olanda”, a precizat managerul unităţii sanitare,  prof. dr. Alexandru Ulici, în cadrul unei conferinţe de presă.

Începând de săptămâna viitoare, în acest spital se vor efectua trei-patru operații cu robotul chirurgical.

„Vom începe intervenţiile chirurgicale de săptămâna viitoare, probabil cam trei, patru pacienţi pe săptămână la început, aşa ne propunem. De săptămâna viitoare, de luni, va mai fi aici o echipă de medici din Olanda care vor opera împreună cu echipa noastră de la ‘Grigore Alexandrescu’. (…) Nu putem începe să operăm direct nişte cazuri de mare amploare până în momentul în care există experienţa necesară pentru a avea nişte rezultate foarte bune. Ne preocupă, în primul rând, siguranţa pacientului, a copilului. (…) Robotul acesta are câteva avantaje tehnice importante. (…) Se văd ţesuturile în sistem 3D şi nu 2D. Deci, practic eşti mult mai aproape de realitate şi se pot folosi instrumente mici de trei şi cinci milimetri care conferă un acces absolut important în nişte spaţii mici”, a explicat dr. Bălănescu, directorul medical al Spitalului ”Grigore Alexandrescu”.

Ministrul Sănătății, prezent la conferința de presă ocazionată de acest eveniment, a transmis că, prin PNRR se deruleazăă  și alte proiecte ”ambițioase” cum sunt cele 37 de secții de neonatologie dotate conform standardelor.

”În ţară, vor exista şi opt centre regionale de training pentru ca cei care lucrează în aceste secţii să poată să îşi îmbunătăţească performanţa profesională. Dezvoltarea de centre de excelenţă este prioritară. Este vorba aici, la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’, despre primul robot destinat copiilor. Mai există un astfel de echipament la Timişoara, dar el poate și folosit  la copii mari care au caracteristici somatice asemănătoare adultului. Ceea ce există aici este dedicat copiilor începând cu greutatea de zece kg. (…) Dezvoltarea de centre de excelenţă în spitalele de pediatrie cred că este o necesitate. (…) Construim centrul de mari arşi pediatric în incinta acestui spital, împreună cu celelalte două centre de mari arşi la Timişoara şi Târgu Mureş, încât spitalele de pediatrie să poată să ofere toată gama de servicii necesare acestor pacienţi”, a declarat ministrul Rafila.