Spitalului Județean Târgu Jiu: Toate paturile destinate pacienților Covid-19 sunt ocupate
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, a trimis documentația către DSP Gorj pentru suplimentarea numărului de paturi pentru pacienții Covid-19, transmite Gazeta de Sud.
În prezent, potrivit informațiilor oficiale, în secția de boli infecțioase a acestui spital sunt internați 22 de pacienți cu diagnosticul de Covid și la compartimentul ATI Covid sunt 4 pacienți. Managerul spitalului spune că, în funcție de evoluția în noul val Covid-19, este posibil să se ajungă la 80 de paturi destinate exclusiv acestor pacienților Covid.
Dumitru Vlăduț, medic epidemiolog la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu , subliniază că în acest val, comparativ cu valul anterior, nu sunt cazuri cu probleme pulmonare, ci ”pacienți cu alte boli și din această cauză coronavirusul a prins teren fertil”.
„Putem să facem o comparație acum cu ce a fost în primele valuri și mai ales în valul al patrulea, când am avut cazuri foarte grave cu afectare pulmonară severă. Acum situația este complet schimbată. Avem pacienți care suferă și de alte boli și din această cauză coronavirusului a prins teren fertil. Dar nu mai avem afectarea pulmonară cu care se confruntau pacienții anul trecut de exemplu. Sunt stocuri suficiente de medicamente. Cel mai probabil, Secția Boli Infecțioase va redeveni la un moment dat secție exclusiv Covid. Deocamdată, se merge pe suplimentarea treptată a numărului de paturi”.