Sport și muzică: O căsnicie perfectă la Super Bowl și nu doar

Dacă filmele romantice din liceele americane ne-au învățat ceva, este că sportivii nu au nimic în comun cu cei care cântă în trupe. Nici nu petrec de obicei timpul cu „măcinătorii” – acele suflete sensibile care scriu poezie acidă și ascultă muzică indie.

Cu toate acestea, iată-ne aici: încă un Super Bowl, încă un an de romanță. Nu ar trebui să funcționeze, mai ales având în vedere că atât de multe alte relații au eșuat. Dar aceasta este adevărata iubire, scrie The Guardian.

Nu vorbim despre Travis Kelce și Taylor Swift, ci despre NFL și show-ul de la pauza meciului. Duminica aceasta, când echipa Kansas City Chiefs se va întâlni cu Philadelphia Eagles, vom fi martorii unei alte căsnicii perfecte americane: cel mai mare eveniment sportiv al țării, alături de un concert live atât de important pentru artiștii invitați, încât aceștia acceptă să participe gratuit.

Este o combinație pe care restul lumii o privește cu un zâmbet curios, cu un cap dat dintr-o parte sau cu un murmur „nu ar funcționa pentru noi”. Totuși, este un punct cultural unic american, la care sute de mii de oameni se uită doar pentru a viziona reclamele.

Pentru britanici, poate părea de neînțeles. Mulți dintre ei își amintesc încă momentul în care Atomic Kitten a avut parte de o primire glaciară la prima finală de cricket Twenty20 din 2003. Când trupa pop a urcat pe scenă între semifinală și finală, uimirea din tribune a fost atât de evidentă încât s-au aflat câțiva spectatori interesați. „Aceasta este ultima noastră melodie,” a spus Liz McClarnon unui public care părea să nu fie deloc impresionat. „Apoi, vă puteți întoarce la cricket.”

Dar timpurile s-au schimbat, iar obiectivele au fost mutate: stadioanele de sport au început să devină terenuri multifuncționale. „Imagine Dragons cântă pentru Spurs” nu mai este o ipoteză, ci un eveniment real din turneul lor mondial. În același timp, îmbunătățirile tehnologice din domeniul întreținerii stadionului au permis ca spectacolele de pe stadioane să se integreze destul de confortabil în programul încărcat al meciurilor, de la Arctic Monkeys pe Old Trafford la Neil Diamond pe Ageas Bowl.

În același timp, organizatorii sportivi își programează tot mai multe momente muzicale live în cadrul jocurilor, sperând să atragă o audiență mai largă sau să facă fanii să ajungă mai devreme în stadioane și să cheltuie mai mult pe mâncare și băuturi. Finala Cupei FA include seturi de DJ înainte de meci. „The Hundred” a colaborat cu seria BBC „Introducing” pentru a promova artiști emergenți. Liga Campionilor a inclus un spectacol pre-joc în cadrul ceremoniilor de deschidere, de la Alicia Keys în Milano la Black Eyed Peas în Cardiff.

Fotbalul – la fel ca majoritatea sporturilor – privește cu admirație la angajamentul unic pe care Super Bowl îl atrage (evenimentul de anul trecut a fost cel mai urmărit program TV din istoria SUA, cu 123,4 milioane de telespectatori) și la bugetul de publicitate pe care îl comandă (8 milioane de dolari pentru un singur spot de 30 de secunde). În septembrie, FIFA a anunțat că finala Cupei Mondiale din 2026, care va avea loc pe stadionul MetLife din New Jersey, va include pentru prima dată un spectacol la pauza meciului. La urma urmei, dacă vrei să încerci asta, este logic să o faci într-o țară care chiar le apreciază.

Statele Unite nu au inventat ideea de interludii muzicale la evenimentele sportive: tradiția Super Bowl-ului își are rădăcinile direct în Marea Britanie. Pe măsură ce jocurile de weekend au devenit divertisment în masă la sfârșitul secolului 19, cluburile de fotbal și cricket angajau trupe de fanfară pentru a-i încânta pe spectatori în timpul pauzei. Sporturile americane aflate la începuturi au adoptat rapid această practică, unde și-a găsit loc în sportul universitar și a devenit o parte centrală a culturii sale de susținere a echipelor.

Trupele de fanfară erau atracția de la pauza Super Bowl-ului în prima sa ediție din 1967. Până la începutul anilor ’70, show-urile de la pauză începuseră să includă artiști celebri precum Ella Fitzgerald și Andy Williams, iar în anii ’90, NFL a început să le promoveze ca un eveniment de sine stătător, utilizând atracția planetară a lui Michael Jackson pentru a-i ține pe telespectatori pe micile ecrane la sfârșitul celui de-al doilea sfert. Până în anii 2000, aceste spectacole deveniseră evenimente emblematice, o oportunitate care aduce milioane de dolari în vânzări, streaming și valoare de brand pentru artistul invitat.

Iar Marea Britanie? Ei bine, am continuat să vedem fanfare militare pe terenul de cricket de la Lord’s și să cântăm în ploaie cu Cliff Richard la Wimbledon. Nu este că nu ni s-au oferit ceva diferit. Emisiunea de fotbal „Monday Night Football” difuzată de Sky Sports în 1992 i-a avut pe The Shamen cântând melodia lor numărul 1, „Ebeneezer Goode”, în timpul pauzei din meciul Highbury între Arsenal și Manchester City. Din păcate, trupa a fost însoțită de un grup de dansatori îmbrăcați în culorile echipei Tottenham și s-au trezit huiduiți de publicul din tribune.

Atitudinea disprețuitoare a fanilor de fotbal față de divertismentul din pauză nu este doar o chestiune de snobism, ci este și legată de considerații practice. Pauza este o fereastră prețioasă pentru a merge la bar, pentru a cumpăra chipsuri pentru copii sau pentru a face față cozilor la toaletă. Însă industria sportului se concentrează tot mai mult pe consumatorul casual, nu pe fanii hardcore care doar vor să urmărească jocul.

Pentru FIFA, ideea unui show la pauza meciului a ajuns la momentul său. Proiectul a fost înfășurat în vibrații de bine: organizația de advocacy pentru justiție socială Global Citizen va produce concertul, cu Hugh Jackman ca ambasador. La fel de „grozav” este și Gianni Infantino, care a anunțat că parteneriatul va „aduna lumea sportului și a divertismentului pentru a contribui activ la o lume mai bună”.

Ce înseamnă acest lucru rămâne neclar. Poate FIFA plănuiește să ajute sărăcia mondială prin angajarea întregii venituri din publicitate pentru a hrăni oamenii flămânzi? Sau va reuși David Beckham să organizeze o reuniune a Spice Girls de 30 de ani? Taylor și Travis sunt un exemplu pentru toți – o mare relație sportiv-muzicală vine cu o mare responsabilitate.