Sporul salarial care face diferența dintre sărăcie și nesimțire

România are în prezent 1,76  milioane de salariați plătiți cu salariul minim de 3000 de lei și încă aproape 349.000 cu salariul minim de 4000 de lei, în construcții. De asemenea, mai sunt încă aproape 1 milion de oameni care au pensii de până la 1000 lei.

Este inutil să facem calcule de existență pentru că poate fi chiar jignitor și degradant pentru cei care nu mai știu cum să-și chibzuiască aceste modice venituri. Probabil că ei nici nu vor citi aceste rânduri. Și poate că nici nu trebuie, pentru că sunt prea ocupați cu o viață plină de nevoi și sacrificii.

De fapt, mesajul este pentru cei care fac și folosesc datele statistice în diverse interese, unele mai mici, altele mai larg deschise spre politica de zi cu zi, ale fiecărui partid sau politician.

În preajma alegerilor, salariații se activează și ei la impulsul sărăciei, creșterii prețurilor și cu speranța obținerii unei  minime recunoștințe politice și economice din partea mai marilor tării. Norocul demnitarilor este că, acum, toate alegerile sunt într-un singur an și nu sunt obligați la mai multe rânduri de creșteri salariale.

Tot înainte de alegeri, partidele parlamentare se întrec în promisiuni și  initiative legislative care să răspundă solicitărilor salariale și să cumpere voturile solicitanților. Societatea a  ajuns să creadă că politicienilor le convine acest dialog în stradă, fiind mai convingător, mai realist, mai justificat, mai determinant pentru obținerea unui loc comod, confortabil în parlament sau într-un scaun ministerial.

Numai că, în stradă nu vor ieși pensionarii cu pensii de până la 1000 de lei și nici angajații cu salarii minime. Ei nu mai au puterea să creadă că viața lor mai are o anumită  importanță pentru politicieni. Sunt blazați, resemnați și fără de speranță. Și asta o vom vedea la cele 4 rânduri de alegeri, la prezența la urne.  În dialogul străzii, din păcate,  vor fi doar cei care, dacă au salarii mici, se și  pot organiza, profesii care sunt sindicalizate.

Sporuri, compensaţii, indemnizaţii, adaosuri, majorări, prime, premii şi… altele

Dar, și aici este buba salarizării societății românești, ce facem cu anagajații care nu ies în stradă, dar au salariile cele mai mari, sporurile cele mai mari, premiile cele mai mari inventate și acumulate, cu bună știință și nemeritat?

Funcționarii publici și angajații din societățile subordonate administrației de stat, salariații din pătura de sus sunt cei  pentru care, în anii preelectorali, au fost inventate sporuri de calculator, de scaun,  antenă sau  penibil, mașini de fițe, case de vacanță, vacanțe, avioane și vizite de lucru peste mări și țări.

Să ne înțelegem, suntem pentru salarii bune pentru cei care muncesc, dar nu doar pentru cei plătiți de la bugetul de stat, cărora trebuie să li se cumpere posturile și voturile.

Premiile de excelență individuale lunar și solda de funcţie sunt exponentele diferențelor dintre sărăcie și nesimțire. A auzit cineva de rezultate de excelență la o societate de stat sau la un minister?

Poate despre deficit, lipsa investițiilor, a proiectelor, despre întârzieri și abandonări de investiții,  despre cheltuielile nejustificate, despre dosare penale!

Toate acestea pot fi trecute la neîndeplinirea criteriilor de performanță, pentru care nu am auzit despre nicio tăiere de salariu.