Sprijin european pentru Republica Moldova. 600 de milioane de euro ori eliminarea taxelor de roaming sunt printre solicitări
Deblocarea unui ajutor financiar de 600 de milioane de euro, eliminarea taxelor de roaming, sprijinul acordat presei libere sunt doar câteva dintre solicitările adresate Consiliului și Comisiei Europene.
Măsurile sunt incluse într-o scrisoare semnată de cei șapte europarlamentari USR – PLUS, prin care se cere ajutor rapid și concret pentru Republica Moldova.
Documentul trimis de USR PLUS președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, și președintelui Consiliului European, Charles Michel, indică mai multe direcții concrete de acțiune, printre care deblocarea celor 600 de milioane de euro din Planul de redresare economică al Republicii Moldova, eliminarea tarifelor de roaming și includerea Republicii Moldova în Zona unică de plată în euro (SEPA), creșterea sprijinului acordat mass-media independente și societății civile, ajutor pentru reforma justiției și o perspectivă de aderare la UE.
„Alegerile parlamentare care au avut loc duminică au transformat radical climatul politic de la Chișinău și au demonstrat că în acest moment există voință politică și populară pentru o apropiere rapidă și completă a Republicii Moldova de principiile și de valorile europene. Dar oricât de remarcabil pare acest gest excepțional, materializarea sa nu poate avea loc fără o atitudine corespunzătoare din partea instituțiilor europene. Dacă Uniunea Europeană nu acționează decisiv, îmi e teamă că pierdem una dintre marile oportunități istorice europene în care decizia populară va fi irosită, cu consecințe pe măsură”, spune Dragoș Tudorache, raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova.
În scrisoare eurodeputații USR PLUS mai menționează că Republica Moldova are nevoie de un traseu prestabilit și de puncte finale bine determinate în parcursul său european.