Sri Lanka: Prim-ministrul Wickremesinghe, desemnat preşedinte interimar; guvernul declară stare de urgenţă
Prim-ministrul srilankez Ranil Wickremesinghe a fost desemnat preşedinte interimar, în condiţiile în care preşedintele Gotabaya Rajapaksa a fugit în străinătate, a anunţat preşedintele parlamentului, transmite AFP.
‘Din cauza absenţei sale din ţară, preşedintele Rajapaksa mi-a spus că l-a desemnat pe prim-ministru pentru a acţiona ca preşedinte, conform Constituţiei’, a declarat Mahinda Yapa Abeywardana într-o scurtă alocuţiune televizată.
Preşedintele Rajapaksa, care promisese că va demisiona miercuri, a fugit din ţară şi a sosit în Maldive, dar nu şi-a oficializat încă renunţarea la funcţie.
Constituţia prevede, în caz de demisie a preşedintelui, ca prim-ministrul să asigure interimatul până la alegerea de către parlament a unui deputat care va exercita puterea până la finalul mandatului în curs, adică până în noiembrie 2024.
Premierul Wickremesinghe este la rândul lui contestat de manifestanţii care protestează de trei luni. Miercuri, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a împiedica mulţimea să invadeze reşedinţa oficială a premierului.
Tot miercuri, guvernul a declarat stare de urgenţă, iar în capitala Colombo a fost instituită interdicţie de deplasare.
Wickremesinghe, care fusese numit în funcţie în mai pentru a scoate ţara din cea mai gravă criză economică din istoria sa, se angajase şi el să se retragă dacă se va forma un guvern de uniune naţională.