Stadiul implementării Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă 2030, analizat într-o reuniune prezidată de premier
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a prezidat, miercuri, prima întâlnire din acest an a Comitetului interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, în cadrul căreia a fost analizat stadiul implementării Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă a României 2030.
În cadrul şedinţei, a fost avizat setul indicatorilor naţionali de dezvoltare durabilă, informează un comunicat al Guvernului.
„Dincolo de instituţii şi legislaţie care sunt specifice pentru activitatea guvernamentală, dezvoltarea durabilă este mai ales despre calitatea vieţii, despre oameni. Pentru a reuşi ceea ce ne-am propus este nevoie de viziune, de strategii, de planuri de acţiune puse în practică printr-o reţea inter-instituţională şi corelate altor două ancore de perspectivă: implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aderarea României la OCDE, cea mai puternică organizaţie economică. Sistemul de monitorizare şi raportare dezvoltat prin acţiunile Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă ne ajută să acţionăm eficient şi să avem o imagine mai clară inclusiv în privinţa impactului reformelor şi proiectelor finanţate din diferite fonduri internaţionale, ceea ce este foarte important mai ales în condiţiile în care investiţiile pe care le vom susţine în perioada următoare din PNRR şi din exerciţiul financiar european 2021-2027 sunt la un nivel record pentru România”, a declarat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.
Consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, a reiterat importanţa monitorizării indicatorilor şi a realizării de politici publice bazate pe date.
„România este unul dintre statele care a făcut paşi hotărâţi pentru implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Cadrul inter-instituţional pe care l-am creat este apreciat la nivelul celor mai importante organizaţii internaţionale cum ar fi OCDE şi ONU, care ne-a şi premiat anul trecut pentru inovare şi eficientizarea administraţiei publice. Într-adevăr, avem încă multe decalaje de recuperat în ceea ce priveşte valorile anumitor indicatori, cum ar fi în zona de educaţie, unde rata de părăsire timpurie a şcolii este 15%, aproape dublu faţă de media europeană. La altele, spre exemplu, ponderea energiei regenerabile în consumul final suntem la un procent de aproximativ 25%, cu câteva procente peste media europeană de 22%. Foarte important este să avem o imagine clară a punctului în care ne aflăm, să ne stabilim clar obiectivele şi să măsurăm impactul acţiunilor noastre astfel încât să avem într-adevăr un prezent şi un viitor sustenabil”, a declarat Laszlo Borbely.
Pe ordinea de zi a reuniunii s-au aflat următoarele subiecte: Codul român al sustenabilităţii – un instrument de raportare pentru companii pe model german ce vine în sprijinul utilizatorilor care se află în căutarea de bune practici în domeniul sustenabilităţii; Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă pentru ocupaţia „expert dezvoltare durabilă” şi Strategia naţională privind economia circulară, care va fi adoptată până la finalul lunii septembrie.
Un număr de 150 de persoane vor finaliza în toamnă cursul postuniversitar destinat experţilor în dezvoltare durabilă, iar până în 2026 prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este urmărită atingerea ţintei de 2.000 de persoane formate.