Starship face iarăși bum! Al doilea eșec SpaceX din 2025
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/starship-cnn.jpg)
Compania spațială SpaceX, deținută de Elon Musk, a pierdut contactul cu racheta sa Starship în timpul celei de-a opta misiuni de testare, joi seară. Acesta este al doilea eşec consecutiv al programului Starship din acest an, potrivit Reuters și CNN.
Pierdere de contact și dezintegrare în spațiu
Racheta Starship, cu o înălțime de 123 de metri, a fost lansată de la baza SpaceX din Boca Chica, Texas, în jurul orei locale 18:30 ET (vineri, ora 1:00, ora României). Prima treaptă de rapel, Super Heavy, s-a întors la sol conform planului, însă partea superioară a navei a întâmpinat probleme la scurt timp după separare. Transmisiunea live a SpaceX a arătat cum mai multe motoare ale navei păreau să se oprească, iar aceasta s-a rotit necontrolat în spațiu. Câteva minute mai târziu, compania a confirmat că a pierdut contactul cu vehiculul.
În urma incidentului, mai multe videoclipuri de pe rețelele sociale au surprins resturi căzând în apropiere de sudul Floridei și Bahamas, după dezintegrarea navei. Administrația Federală a Aviației (FAA) a emis ordine de oprire la sol pentru mai multe aeroporturi din Florida, inclusiv Miami, Fort Lauderdale, Palm Beach și Orlando, din cauza riscului de cădere a resturilor spațiale.
Yet another rapid unplanned disassembly of Starship.
This time over the Bahamas.
Perhaps Elon should spend more time trying to keep his cars and rockets from blowing up rather than trying to disassemble our government and crash the economy.pic.twitter.com/TOI7TigDlg
— Art Candee 🍿🥤 (@ArtCandee) March 7, 2025
Un nou obstacol pentru programul Starship
Acest incident reprezintă un nou obstacol în dezvoltarea rachetei Starship, proiect pe care Elon Musk îl vede ca un element esențial pentru explorarea spațială pe termen lung. În ianuarie, o altă lansare Starship a eșuat după opt minute de zbor, provocând o explozie în spațiu și căderea unor resturi peste insulele din Caraibe. În cazul actualei misiuni, dezintegrarea a avut loc la mai puțin de zece minute de la decolare, provocând un nor masiv de resturi deasupra regiunii Atlanticului.
„Din păcate, acest lucru s-a întâmplat și data trecută, așa că acum avem ceva antrenament”, a declarat purtătorul de cuvânt al SpaceX, Dan Huot, în timpul transmisiunii live.
Musk a insistat asupra necesității de a accelera dezvoltarea Starship în vederea unor viitoare misiuni cu echipaj uman pe Lună și Marte, însă eșecurile repetate ridică semne de întrebare cu privire la fezabilitatea termenelor propuse pentru 2025.
Probleme și pentru alte misiuni spațiale
Eșecul Starship nu a fost singura problemă tehnică a zilei. Cu câteva ore înainte, un modul de aselenizare al companiei Intuitive Machines, din Houston, a întâmpinat dificultăți în transmiterea datelor către controlorii misiunii. Deși există indicii că modulul a reușit să aselenizeze, directorul general al companiei, Steve Altemus, a declarat că acesta „nu este orientat corect”, ceea ce ar putea complica desfășurarea misiunii.