Start-up-ul Frisbo se extinde în patru noi țări din Europa
Platforma de e-fulfillment creată de start-up-ul românesc Frisbo își anunță extinderea în patru state europene noi, mai exact în Marea Britanie, Spania, Italia și Austria.
Platforma facilitează vânzarea magazinelor online în respectivele piețe, adică preia depozitarea, ambalarea și livrarea comenzilor online. Pentru anul în curs, Frisbo vizează extinderea operațiunilor în Benelux, Estonia, Lituania și Finlanda și estimează o dublare a cifrei de afaceri.
În prezent, cele 25 de depozite operate de Frisbo se află în țări precum: Marea Britanie, Austria, Spania, Italia, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova, România, Bulgaria și Chile, în care deservesc peste 200 de comercianți online, integrându-se cu cele mai populare platforme de e-commerce și marketplace-uri din regiune.
Frisbo oferă posibilitatea scalării internaționale a magazinelor online, făcând accesibilă dezvoltarea pe alte piețe atât printr-o rețea integrată de hale, dar și prin posibilitatea de livrare „a doua zi” în 24 țări europene la acest moment.
„Anul acesta, ne propunem să deschidem accesul către mai multe piețe și să le oferim clienților noștri posibilitatea să se extindă și în țări din afara Uniunii Europene, începând cu Marea Britanie. Astfel, cel mai probabil până la finalul lui 2022, vom opera în aproape toată Europa”, a declarat Bogdan Colceriu, fondator Frisbo.
Potrivit companiei, numărul de clienți a crescut anul trecut cu 70%. În 2022, reprezentanții Frisbo estimează o creștere considerabilă a numărului de clienți, în contextul extinderii pe noi piețe. Printre clienții din portofoliul Frisbo se numără companii precum reprezentantul oficial Xiaomi în România și Ungaria, Bitdefender, Aosom, Morphy Richards, Meli Melo, I.D. Sarrieri sau Intercars.
„În ceea ce privește 2021, acesta a fost un an plin de provocări pentru industria de logistică din cauza blocajelor înregistrate în lanțurile de aprovizionare, deși potențialul de creștere la nivelul industriei era unul mare. În multe dintre industrii, termenele de livrare au crescut foarte mult, și cum domeniul vânzărilor online este mai degrabă un business care necesită stocuri de marfă, acest fenomen a afectat multe afaceri”, a adăugat Bogdan Colceriu.
Potrivit Frisbo, printre tendințele estimate la nivel de piață în 2022 se numără modelul de vânzare direct către consumatorul final (D2C), astfel că un număr din ce în ce mai mare de companii vor externaliza acest serviciu către platformele de e-fulfillment. De asemenea, pentru a răspunde cerințelor în creștere ale clienților și pentru protejarea mediului înconjurător, multe companii online, precum și furnizorii de servicii logistice vor face din sustenabilitate o prioritate. Acest lucru ar putea implica utilizarea ambalajelor reciclabile, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, folosirea unor echipamente mai eficiente din punct de vedere energetic etc, iar Frisbo are în plan să se adapteze acestor tendințe.