Stația de metrou Ștefan cel Mare din București strălucește cu lumina eternă a lui Ivan Patzaichin

Publicat: 07 oct. 2021, 13:30, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Stația de metrou Ștefan cel Mare din București strălucește cu lumina eternă a lui Ivan Patzaichin

Un desen mural care îl înfăţişează pe Ivan Patzaichin, cel mai mare canotor român, a fost realizat în staţia de metrou Ştefan cel Mare, lângă Stadionul Dinamo.

Omagiul inedit pentru legendarul campion vine la o lună de la decesul acestuia şi îl ilustrează cu o imagine din tinereţe, într-o canoe şi cu pagaia în mână, pe un fond albastru ce simbolizează apa, cu o jumătate de lună stilizată şi în faţa unei clepsidre răsturnată, care semnifică timpul şi ciclul vieţii.

Autorul lucrării murale realizatță în onoarea legendarului campion, Ivan Patzaichin, este Obie Platon. La realizarea operei artistul a munci două săptămâni. De asemenea, cei care vor să vadă alte creații ale artistului pot vizita expoziția personală CNNCT/DSCNNT (Connect/Disconnect). Obie Platon, la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă 104-106, până pe 28 noiembrie 2021. Tot la staţia Ştefan cel Mare, Metrorex a aşezat, luna trecută, o placă memorială cu numele canotorului şi o pagaie, un omagiu discret pentru cel care s-a remarcat prin implicarea în promovarea şi protejarea Deltei Dunării.

Tatăl meu a fost un mare iubitor de artă în general. Și sunt absolut convinsă că i-ar fi plăcut. Singurul lucru care poate l-ar fi stânjenit ar fi fost faptul că e vorba despre el. El este personajul central și nu îi plăcea să fie sub lumina reflectoarelor”, spune Ivona Beatrice Patzaichin-Rus, fiica marelui sportiv.

Opera e parte dintr-o inițiativă a Metrorex de a aduce la viață stațiile de metrou din București, prin culoare. „Ne așteptăm ca turiștii să vină și să facă poze, poate cei care nu îl cunosc să fie interesați de domnul Ivan Patzaichin și să pună întrebări, să afle practic istoria acestui erou”, spune Ștefan Paraschiv, director general Metrorex.