Statul acasă cu părinții, „modă” toxică? Atenționarea vine de la Consiliul Tineretului din România!
Efectele scumpirilor din ultimul an: tot mai mulți tineri vor decide să locuiască în casa părinților. Atenționarea vine de la Consiliul Tineretului din România.
Țara noastră se află pe locul 11 în rândul statelor din Uniunea Europeană în privința vârstei la care tinerii pleacă din casa părintească, vârsta medie fiind la noi de 28 de ani.
„Tinerii vor alege să economisească de unde pot și de unde pot pentru mulți tineri este locuința, costurile de locuire. Aleg să locuiască cu părinții chiar dacă acest lucru nu este benefic pentru dezvoltarea lor din perspectiva faptului că acest lucru nu le permite să-și formeze acea independență pe care un tânăr care locuiește singur și-o formează.
Un tânăr care locuiește singur șite că nu mai poate să lase părinții să facă anumite lucruri, nu mai are pe cine să trimită să plătească facturile, un tânăr care locuiește singur își permite să aibă relații mult mai sănătoase cu alte persoane”.
Locuirea la cămin iarăși nu este benefică!
Suedezii pleacă cel mai devreme din locuința părinților, la 19 ani, iar portughezii cel mai târziu, la peste 33 de ani.