Statul captiv bugetarilor!

De două zile, România e blocată pentru că salariații ei ”cei mai competenți și viguroși” vor rămâne fără vouchere de vacanță și fără sporul de condiții vătămătoare pentru că stau cu ochii toată ziua în computer. Mai toată media face o vale a plângerii și suspină după suferința finanțiștilor. Însă nimeni îi chestionează pe liderii sindicatelor din finanțe, pe cei din Meridian, pe vocalul Vasile Marica, de performanțele profesionale ale acestor oameni și cum ajung ei să fie angajați?

Se colectează impozitele sub 30%, fiind aproape ultimii din Europa, frații bulgari dându-ne clasă la acest capitol. Cum să fii salariat și să ai peste 6.000 de lei net și să te vaiți că rămâi fără vacanțe la Olănești sau Amara? Nu-i nimic, poate încerți un Thassos, că mai vezi una alta, deși pentru situația macro a țării nu e bine să exporți banii.

România nu arată bine pentru că PCR-ul e în mare glorie: pile, cunoștințe, relații. Numeni nu vrea să muncească la privat, toți vor să fie campioni Solitaire la stat. Nimeni n-a avut până acum sânge în instalație să taie capul Hidrei. Ciolacu zice că atentează la 200.000 de posturi de la stat. Păi alea sunt neocupate. E ca și cum urli la un dușman inexistent. Dar nebunia este cruntă. Cică nu se fac angajări la stat deși site-urile de specialitate gem de anunțuri de angajări. Poate alea la care nu s-au găsit PCR-urile. Vă dați seama cum se rezolvă chestiunea pe ușa din dos, cu neamuri, cunoștințe, amante ajunse să comande chiar și la ANAF, unde erorile și masochismul la adresa contribuabililor sunt endemice?

Voucherele, sporurile acolo unde nu-și au locul, măsurile fiscale cu adresă sunt câteva dintre cutiile Pandorei deschise de-a lungul vremurilor în economia românească. Unii deja se bucură de adevărate rente, adică beneficii pe viață. Asta a fost pomană politică, le-a aruncat unora câte-o ciosvârtă și acum e absolut imposibil să nu o mai facă pentru că ”li se taie drepturile”.

Într-o țară sănătoasă, sindicatele își au rolul lor binedefinit. Însă remarc o situație: în țara unde ecartul dintre creșterea salariului în mediul public se măreșe față de creșterea din zona privată, cum se face că sindicatele sunt pe fibrilații doar când e vorba de bugetari. Privații sunt expresia tuturor experiențelor nefaste: suportă creșterile de taxe și impozite, muncesc de multe ori peste program, că altfel ”vă oferim șansa să plecați”, sunt plătiți cu salariul minim, nu beneficiază de tonele de zile de concediu, de sporuri de tot felul și ies la pensie la cea mai înaintată vârstă. Cum să muncești la privat, cu deadlineuri, cu responsabilitate, cu paliere decizionale, cu rapoarte de activitate periodică, cu evaluare a eficienței muncii când poți să o faci bine-merci la stat de unde primește toate sporurile și bonusurile inventate și neinventate.

În aceste condiții nu ar trebui să ne mire faptul că România e sclava deficitelor, a cheltuielilor fără noimă, pentru speciali, pentru tot felul de îmbuibați fiscal, e captivă PCR-ului.

Statul e cel mai mare datornic al statului, statul nu se reformează, iar acolo unde apare un telefon în locul unui fax sau a unei mașini cârâitoare e deja reformă. S-a tot vorbit de controlul productivității muncii. O poveste aruncată în vânt. Există și oameni onești prin birourile statului. Câteva firme încep să performeze, câteva servicii sunt lăudate, vezi Pașapoartele, câțiva profesioniști sunt lăudați peste țări și mări, vezi pompierii, cei de la ISU. Dar ce ne facem cu lenea și cu scandalul de pe holurile și birourile Fiscului? Dacă ajungeam la un grad de colectare de 45%, astfel încât să nu mai vorbim de găuri bugetare de miliarde, puteam vorbi azi în alți regiștri. Dar facem proteste că nu mai avem vouchere… Câți privați, care mișcă economia asta, au așa ceva? Și nu se mai plâng!