Statul poate pierde 170 mil. euro, în baza unor documente false. Mâine expiră termenul CEDO
Mai multe falsuri folosite de persoane ce s-au dat drept urmași ai Composesoratului Borșa pot provoca statului român o pagubă de aproximativ 170 milioane de euro. MAE trebuie să decidă care va fi următoarea acțiune prin care statul să se apere, mâine expirând termenul CEDO.
Ultima hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în dosarul în care Asociația Composesoratul Borșa a dat în judecată statul român pentru retrocedarea a 17.000 hectare de pădure din zona Maramureșului, a fost dată pe 8 noiembrie 2022.
Având în vedere că o astfel de hotărâre are un termen de trei luni până când devine definitivă, mâine expiră timpul acordat statului român pentru a stabili care va fi următoarea sa acțiune.
În cazul în care reprezentanții autorităților vor rămâne în continuare impasibili, statul ar putea fi obligat să achite un prejudiciu de aproximativ 170 milioane de euro.
Istoric plin de falsuri
Toate acestea, în condițiile în care, după cum au arătat numeroase anchete din mass-media locale și centrale, întregul proces de retrocedarea a pădurilor maramureșene este bazat pe documente false și înțelegeri verbale sau chiar scrise între așa – cunoscuta “mafie a pădurilor” și decidenții politici.
La începutul anilor 2000, se înființează două asociații, Asociația Composesoratul Cisla și Asociația Composesoratul Borșa, care, într-un mod inexplicabil primesc statutul de continuatoare a Composesoratului Borșa (deposedată de proprietăți în 1948, odată cu instaurarea regimului comunist).
La baza acestei împuterniciri a celor două asociații nou înființate de a solicita retrocedarea proprietăților vechiului composesorat stă o sentință civilă de la judecătoria Vișeu de Sus, dată de judecătoarea Mariana Şimon, soția lui Gheorghe Şimon (ministru PSD al Economiei în perioada 2017 – 2018).