Steaua Luceafărului metroului, Ion Rădoi, a început să apună. Înregistrarea de la care a pornit totul!
O grevă a angajaților Metrorex a avut loc astăzi, încă de dimineață, la o zi după ce s-a anunțat evacuarea spațiilor comerciale de la metrou în regim de urgență. Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti au anunțat că s-au deschis două dosare penale şi s-au aplicat zeci de amenzi. Unul dintre dosare a fost deschis la sesizarea Metrorex şi vizează infracţiuni la legea privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Liderul sindicaliștilor Ion Rădoi este considerat organizatorul protestelor angajaților Metrorex. Corpul de control al Ministerului Transporturilor a finalizat raportul asupra Metrorex și, conform declarațiilor ministrului Cătălin Drulă, lista de nereguli e lungă. Inclusiv contractul prin care sindicatul condus de Ion Rădoi este într-o astfel de situație și urmează să fie reevaluat.
Ziarul Puterea a prezentat în exclusivitate o înregistrare, în data de 19 martie, în care Ion Rădoi i-a adus mai multe amenințări directorului Metrorex, Ștefan Paraschiv.
„Domnule director, ca să nu o mai lungim… luați-vă bani de acolo”
Directorul general al Metrorex SA, Ștefan Paraschiv, a invitat la negocieri privind creșterile salariale și reducerea de personal pe reprezentanții sindicatului de la metrou struniți de vătaful Ion Rădoi. Dar, discuțiile au degenerat imediat ca urmare a limbajului violent și suburban, dar mai ales a amenințărilor de tip mafiot ale sindicalistului șef.
Parcă revedeam secvențe din filmele cu Cosa Nostra sau din „Nașul” al lui Francis Ford Coppola, dar cu Rădoi în rolul lui Corleone. Practic, sindicaliștii doresc creșterea salariilor cu 18%, dar legal nu se poate pentru simplul fapt că Legea 55/2020 stipulează foarte clar: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă.
„Domnule director hai ca să nu o lungim …să vă iasă din cap cu reducerea cheltuielelor vis a vis de personal și să vă iasă din cap și reducerea de personal”, l-a amenințat Rădoi pe directorul Ștefan Paraschiv. Mai mult, ca și cum directorul Metrorex era sluga lui, Rădoi îi cere imperativ acestuia: „Și mergeți și faceți dumneavoastră demersurile cu domnul Drulă, cu primul ministru să vă susțină cu toate cele. S-au alocat ieri 9 miliarde în plus pentru Ministerul Transporturilor. Luați-vă bani de acolo”.
„Nu știu cum, dar descurcați-vă”
Directorul general al Metrorex a încercat să-i explice lui Rădoi că „s-ar putea ca anul asta să nu mai meargă cum a mers 41 de ani și vreau să găsim o soluție împreună” și „concret vă propun să suspendăm creșterea cu 18%, de fapt să amânăm pentru anul viitor”.
Reacția lui Rădoi a fost incredibilă și cu aroganță de tip mafiot a trecut la amenințări: „Auuu …Excelent. Așteptați. Altă propunere? Sub nicio formă. Uitați. Nu știu cum dar descurcați-vă cu salariații. Duceți-vă și spuneți-le asta la angajați. Noi nu suntem de acord. Cum să fim de acord cu prostia asta care, de 40 de ani de când lucrez aici, și noi am facut pas cu pas să obținem niște drepturi nu să le luăm din drepturi.”
„Lăsați-mă dracului cu pandemia”
Degeaba a încercat directorul Ștefan Paraschiv să îi explice lui Rădoi că nu se poate face această majorare salarială că acesta nici nu voia să audă.
„În momentul de față nu ies cifrele, oricât am vrea. E matematică simplă”. „Dar până acum cum au ieșit? Faceți cum s-a făcut de 40 de ani”, a replicat sindicalistul șef.
„Până acum nu a fost pandemie”, a precizat directorul Metrorex. Dar imediat, Rădoi a răbufnit: „Lăsați-mă dracului cu pandemia dumneavoastră… păi adică și… de ce ne-ați mărit pâine cu 10 %? …prețul.. păi Guvernul”.
„Să veniți, să vindeți companiile la multinaționale și să externalizați serviciile”
În acel moment, sindicalistul șef s-a dezlănțuit: „Dumneavoastră aveți un lucru foarte clar, și nu o spun eu, o spun marii oameni politici și o spun ăștia la nivel european, că aveți o singură temă: Să veniți, să vindeți companiile la multinaționale și să externalizați serviciile. Asta e tot.”
Furios, Rădoi s-a ridicat de la masă: „Nu avem ce să discutăm. Lăsați-mă dracului cu prostiile dumneavoastră!”
Semne de întrebare și multe răspunsuri.. în aer
Aceste replici halucinante ale lui Rădoi sugerează de fapt, fără să o spună pe șleau, că pentru menținerea creșterilor salariale în plină pandemie, ar trebui majorat prețului cartelei de metrou.
Practic, Rădoi este preocupat doar de soarta angajaților de la metrou, dar mai ales a găștii sale sindicale și n-are nicio reținere să bage mâna în buzunarele celor circa trei milioane de bucureșteni și nu numai ei, care, vrând nevrând, ar trebui să accepte să plătească mai mult pentru călătoria cu metroul.
Dar pentru creșterea salariilor acestora chiar este nevoie de mulți bani. Și una este să crești cu 18 % un salariu de 3.000 de lei și alta este să adaugi 18 procente la un salariu de 15.000 de lei. De ce oare sindicatele refuză constant să arate organigrama completă?
Nu cumva ca să nu se afle că numărul șefilor, șefuleților și băgătorilor de seamă au ajuns cam la jumătate din numărul total al angajaților de la metrou?
Discuția halucinantă dintre Ion Rădoi și conducerea Metrorex poate fi ascultată în exclusivitate aici:
Citește și:
- Metrorex acuză de terorism protestatarii de la metrou. Poliția și procurorii au demarat o anchetă
- EXCLUSIV Inconștiența lui Drulă și a conducerii Metrorex versus interesele mafiote ale sindicalistului Rădoi au provocat haosul de la metrou
- Metrorex cere evacuarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou în regim de urgență
- EXCLUSIV. Amenințări mafiote ale sindicalistului Rădoi la adresa directorului Metrorex: „Să vă intre bine în cap… Faceți cum s-a făcut de 40 de ani și lăsați-mă dracului cu pandemia”
- Raport MT: Metrorex a derulat contracte de asociere dezavantajoase din punct de vedere financiar
- Raportul Ministerului Transporturilor: Acordarea sporurilor tuturor salariaților Metrorex a fost abuzivă
- Corpul de control al Ministerului Transporturilor a găsit o listă lungă de nereguli la Metrorex