22:56, 31.12.2024 • ESENȚIAL
Ștefania Gabriella Ferencz, secretar general la Interne, eliberată din funcție la cerere
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/07/inquam-photo-mai-ministerul-afacerilor-interne-sediu-49676.jpg)
Ștefania Gabriella Ferencz, secretar general în Ministerul de Interne din anul 2021, pleacă din instituție, fiind eliberată din funcție la cerere, începând cu data de 1 septembrie.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Ferencz are termen trei zile pentru a preda ”lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu”.
Ferencz ocupa postul de secretar general la Ministerul de Interne din ianuarie 2021, când ministru de interne era Lucian Bode.
Anterior, ea a fost șefa de cabinet a premierului Emil Boc în perioada 2009 – 2012, apoi secretar general adjunct al guvernului. În 2014, revenise la Cluj ca director general în primăria condusă de Emil Boc.