Stere Farmache a fost numit președinte la Fondul Român de Contragarantare
Fostul director de la Bursa de Valori București beneficiază de atribuțiunile de director la Fondul Român de Contragarantare. Relații dubioase cu Polonia și interese personale la Bursa de Valoria București?
Până în prezent, Stere Farmache a fost membru al Directoratului în cadrul Fondului Român de Contragarantare (FRC), care are o istorie de mai bine de 10 ani şi a fost fondat cu scopul de a sprijini accesul la finanţare, a spus că programul IMM Invest Plus – componenta Innovation – pachet de sprijin pentru companiile mici şi mijlocii din România, care a dat start-ul înscrierilor pe data de 15 septembrie 2022, a atras până în prezent câteva solicitări din partea antreprenorilor, care aşteaptă finalizarea ultimelor acte normative.
Conform unor surse, Stere Farmache este susținut de PSD și beneficiază de pensie specială, fiind o „fosilă” a partidului propulsată pe funcții înalte.
A condus Bursa de Valori București timp de 13 ani
Stere Farmache a avut propulsat ca director al Bursei de Valori București(BVB), fapt pentru care a condus piața de brokeri și comercianți în perioada 1995-2008.
Conform unor surse din interior, Bursa de Valori București a avut de-a lungul timpului mai multe oportinități de dezvoltare a bursei prin soluții și tehnologii cu titlu gratuit, însă mereu apărea întrebarea: „Dar nouă ce ne iese?”.
Nu este de mirare cu Bursele de Valori din Germania sau Polonia s-au dezvoltat cu sustenabilitate față de Bursa de Valori București. Puține sunt articolele scrise despre Stere Farmache, iar acestea sunt despre promovarea sa. În realitate, Stere Farmache se mândrește că a adus mai multe societăți comerciale în BVB, însă acesta își compară activitate cu cei care au condus bursa până 95. Mai mult de atât, comparația este scoasă din context, nimeni nu compară Bursa de Valori București cu bursele din Ungaria sau Bulgaria.
Au fost și firme care au refuzat vertiginos să intre în BVB, din cauza firmelor care s-au listat la bursă, însă le-a mers mai rău decât înainte. Totuși, aceștia nu au reușit să convingă mai multe firme românești.
Sefii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) trebuie sa faca demersuri pentru a imbunatati comunicarea cu marile companii locale care se gandesc sa se listeze, dar care prefera sa faca acest lucru in piete straine, asa cum este cazul Bitdefender, a declarat, la WALL-STREET 360, Cristian Agalopol, director executiv piete de capital pentru Romania si Bulgaria in cadrul Citi.
„Am citit un interviu recent in care Florin Talpes (n.red. CEO-ul Bitdefender) spunea ca una din strategiile companiei de a-si creste vizibilitatea este listarea, insa BVB este mult prea mica pentru Bitdefender ca si companie, asa ca isi indreapta privirea catre Nasdaq. Este pacat sa ai in jurul tau astfel de companii, cu un enorm potential de crestere, dar care sa isi doreasca sa se listeze pe Nasdaq„, a mentionat Cristian Agalopol.
Un exemplu al unei companie care a ales să se listeze la Bursa de Valori București a fost Flamingo, retailerul de produse IT&C a intrat in faliment in 2011.
Relații dubioase cu Polonia?
Înainte ca Bursa de Valori București să se listeze, Stere Farmache a renunțat la funcția de director, însă și-a păstrat funcția ca președinte al Consiliului de Administrație, motiv pentru care l-a promovat ca director executiv pe Ludwik Sobolewski.
Nu de multe ori, Stere Farmache dădea drept exemplu bursa din Varșovia, însă niciodată BVB nu s-a putut compara cu nivelul la care a ajuns Varșovia. Motivul? Conducerea BVB a păstrat întotdeauna costurile de tranzacționare cu mult peste cele europene, fapt pentru care marile companii de pe piața românescă nu au dorit să se listeze la Bursa de Valori București, iar cele care s-au listat le-a mers mai mult prost, decât bine.
Ideile lui Stere Farmache erau expuse și transmise în mod direct de Ludwik Sobolewski, fapt pentru care putem trage concluzia că polonezul era doar marioneta lui Farmache, de aici și relațiile dubioase cu Polonia.
Care este mecanismul Bursei de Valori București?
Tranzacțiile la Bursa de Valori București se realizează printr-un mecanism care asigură brokerilor un acces direct și continuu la informații despre preț, precum și rapoartele furnizate de emitenți. În acest fel, brokerii și clienții acestora au posibilitatea de a lua decizii de investiții in cunoștință de cauză. În timpul tranzacționării, cumpărătorul nu întâlnește de fapt vânzătorul întrucât ordinele sunt plasate practic, prin intermediul unui broker licențiat – intermediarul.
Odată ce clientul trimite intermediarului său ordinul de cumpărare sau de vânzare, intermediarul introduce ordinul în sistemul de tranzacționare, unde cererea întâlneste alte ordine si dupa negocierea pretului, tranzacția se incheie. Bursa trimite apoi confirmarea tranzacției către intermediar și datele privind participanții tranzacției către Depozitarul Central, în vederea compensării și decontării. Ulterior, Depozitarul Central efectuează transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în schimbul unei plăți între conturile clienților în cauză. Echivalentul acțiunilor în bani este virat în contul brokerului, care îl distribuie mai departe clienților pentru care a intermediat tranzacția.