Știai? Cum vorbește National Geographic despre DEALUL Patriarhiei
“Bucureștiul poate fi greu de descifrat și întortocheat pentru călătorii străini, dar cu siguranță le rămâne în suflet și își amintesc de el cu plăcere. Pe de altă parte, localnicii, de abia de curând au început să îl redescopere și reviziteze, așa cum ar face cu orice altă capitală europeană”.
Așa notează site-ul National Geographic, într-o prezentare mai mult decât inedită a unor locuri din București care merită văzute de oricine, român sau străin. S-ar putea spune o frumoasă prezentare geografico-poetică!
Mai bine zis, National Geographic România a inclus Dealul Patriarhiei, şi împrejurimile sale, printre zonele Capitalei care merită (re)descoperite. Site-ul apreciază Dealul Patriarhiei ca fiind special „atât prin istoria lui, cât și prin panorama pe care o oferă asupra orașului”. National Geographic menţionează și că Palatul Patriarhiei „a fost primul imobil din beton armat de la noi și că aici, în 1859, s-a votat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor al Principatelor Române și unirea Munteniei cu Moldova.
Caută treptele înguste de piatră
„Ca să ajungi în vârf, poți să sari peste traseul clasic care începe de la Aleea Dealul Mitropoliei, atât de aglomerată la sărbătorile mari, și să alegi calea alternativă și mai puțin umbaltă. Caută treptele înguste de piatră, flancate de case cu pridvor din lemn, care leagă strada Ienăchiță Văcărescu de Aleea Mitropoliei”, notează cei de la National Geographic.
„O să urci câteva minute bune, o să te mai oprești să admiri casele vechi și o să îți tragi sufletul. La capătul treptelor din piatră e liniște și miroase a busuioc și poți să te răcorești cu apă sfințită din belșug”, este recomandarea National Geographic atât pentru turişti, cât şi pentru bucureşteni. National Geographic descrie în câteva cuvinte şi istoria Ansamblului Patriarhal, aşezat pe Dealul Patriarhiei din Bucureşti. „Pe vremuri, tot dealul era acoperit de viile domnitorului și ale călugărilor care slujeau la mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena. Azi viile au dispărut și a rămas în locul lor un ansamblul de trei clădiri format din Catedrala Patriarhală, Reședința Patriarhală și Palatul Patriarhiei”.
Dacă nu știați, Palatul Patriarhiei poate fi vizitat în timpul săptămânii (închis pe perioada pandemiei).