Ştiţi bancul cu Statuia? Statu’ ia! Tot!

Zilelele trecute, am apelat la un cunoscut spital de stat din Capitală ca să-mi fac o programare pentru un consult medical urgent. Am aflat, cu stupoare, că nu pot fi programat decât pe 24 martie anul viitor, pentru că sunt 30.000 de cereri în aşteptare.

Mi s-a sugerat, însă, că îmi pot rezolva rapid problema stringentă de sănătate dacă mă programez la o clinică privată, la care acordă consultaţii medicul de la spitalul de stat la care doream să merg. Chinuit de dureri, am urmat sfatul şi am căutat clinica medicală privată. Numai că în momentul în care am văzut lista de preţuri a clinicii respective mi-a picat faţa şi am realizat că nu am bani de consultaţie până la următoarea leafă.

Aşa că mi-am pus fireasca întrebare: de ce muncesc şi nu am bani? Răspunsul l-am găsit repede: nu am bani pentru că Statul mă fură la fiecare pas! Exact ca în bancul cu Statuia. Statu’ ia! Tot!

Asemenea multor milioane de români, nu sunt om de afaceri, ci un simplu angajat de vreo 34 de ani. Pentru munca prestată, asemenea oricărui angajat, primesc la finalul lunii o remuneraţie brută decentă. Numai că atunci când vine ziua de leafă nu apuc să mă bucur de salariu pe de-a întregul, pentru că Statul, ca ultimul cămătar, îmi ia cu japca aproape jumătate din bănuţii munciţi. Îmi ia impozit, îmi ia asigurări de sănătate, dar nu îmi oferă şansa la servicii medicale şi îmi mai ia şi contribuţie la şomaj chit că nu am fost o zi din viaţă şomer.

Apoi, după ce îmi ia jumătate din munca mea, atunci când vreau să dispun de puţinii bănuţi rămaşi şi mă duc să iau păpică, îmbrăcăminte, ori să-mi plătesc facturile, Statul vine din nou ca un bandit şi mă fură la fiecare produs pe care-l cumpăr cu manevra maradonistă Taxa pe Valoare Adăugată. Iau o pâine, vine Statul şi îmi ia TVA. Iau o sticlă cu apă, vine Statul şi îmi mai ia un TVA. Iau un medicament, alt TVA…

După toată această cavalcadă de TVA-uri luate cu japca, dacă mai apuc să rămân cu ceva şi doresc să îmi iau un bun mobil sau imobil, Statul intervine iarăşi şi îmi ia alte taxe. După ce devin proprietar, Statul îmi bate iarăşi la uşă şi îmi ia impozit pe bunul achiziţionat. Iar dacă, de nevoie, renunţ vreodată la un bun achiziţionat din bani impozitaţi şi supraimopozitaţi de n-ori, Statul mă taxează din nou …

Adunate, sumele luate de Stat cu japca din munca mea şi a fiecărui român care munceşte cinstit sunt enorme. Dar cu toate acestea, Statului nu-i ajung banii şi se mai şi împrumută în numele meu şi al fiecărui român.

Aşa se face că deşi nu am nici un credit şi mi-am achitat toate taxele şi impozitele, totuşi am aflat recent că sunt dator la Stat, cu 38.600 de lei. Laolaltă cu nevasta şi cei doi copii am o datorie de vreo 154.400. Adică ceva peste 30.000 de euro!

Datoria e rezultatul împrumuturilor făcute de Stat între 1 ianuarie și 31 august 2023. În acest interval, de doar 349.920 de minute, Statul a împrumutat în total pentru nevoile sale, dar în numele meu şi a milioane de români, peste 89 miliarde lei. Adică vreo 254.629 lei pe minut … Bani pe care generaţia actuală, dar şi cele viitoare, vor trebui să-i achite.

Sunt conştient că Statul nu poate funcţiona fără taxe şi impozite. Ca orice cetăţean responsabil, am înţeles că Statul are nevoi stringente care trebuie ostoite. Dar acest Stat tâlhar, cinic şi egoist trebuie reeducat şi făcut să înţeleagă, o dată pentru totdeauna, că anulând orice şansă de prosperitate a cetăţenilor săi, va dispărea la un moment dat.