„Stop corupția!”. Școală de vară pe tema luptei anticorupție pentru studenții de la Facultatea de Drept din Galați
Studenților de la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați li se oferă posibiltatea să cunoască în mod concret care este problematica luptei anticorupție în administrația centrală și locală, care sunt standardele și mecanismele integrității, dar și detalii despre tehnicile de cercetare penală în dosarele de corupție și despre munca investigatorilor sub acoperire.
Facultatea de Drept și Științe Administrative, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, organizează, în perioada 4 – 7 iulie, Școala de vară „Integritate și transparență în administrația publică”, tema comună a cursurilor și seminariilor fiind genericul „Stop corupția!”.
Potrivit organizatorilor, în prima zi se va discuta despre investigarea infracțiunilor de corupție și despre integritatea în administrația publică, iar în cea de a doua zi prezentările vor viza în special atribuțiile și competențele Direcției Generale Anticorupție.
Tot în a doua zi, studenții vor afla detalii interesante despre tehnicile speciale de supraveghere și cercetare penală în dosarele de corupție, dar și despre cum lucrează investigatorul sub acoperire.
În a treia zi, capul de afiș va fi prezentarea făcută de președintele Agenției Naționale pentru Integritate, Florin Ionel Moise, care va veni la Galați pentru a le vorbi studenților despre standardele și mecanismele integrității în activitatea din administrație.
În ultima zi a școlii de vară urmează să se discute despre normele deontologice aplicabile funcționarilor publici.