Străini veniți la muncă în România, expulzați sub escortă

Publicat: 26 feb. 2025, 10:28, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Străini veniți la muncă în România, expulzați sub escortă
Foto: IGI

Polițiștii de imigrări au desfășurat, în perioada 21-23 februarie, două misiuni de îndepărtare sub escortă a unor străini care nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României.

Un total de 13 bărbați, 11 din Bangladesh și doi din Georgia, cu vârste cuprinse între 22 și 54 de ani, au fost escortați până la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj pentru a părăsi țara, au transmis polițiștii de imigrări.

Conform autorităților, unul dintre cei depistați a intrat ilegal în România la începutul anului, iar zece dintre aceștia fuseseră admişi legal pe baza vizelor de muncă, dar și-au pierdut dreptul de ședere după ce au încercat să treacă ilegal frontiera de stat.

De asemenea, doi dintre cei deportați fuseseră condamnați pentru trafic de migranți și recent eliberați din penitenciar.

Pe numele persoanelor în cauză a fost instituită măsura interzicerii intrării în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană pentru perioade cuprinse între 3 și 5 ani”, au comunicat reprezentanții Poliției de Imigrări.

Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din Arad, Hunedoara, Alba și Cluj și s-a încheiat fără incidente.

Polițiștii de imigrări continuă să supravegheze respectarea legislației privind șederea străinilor în România.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de imigrări au desfășurat 43 de acțiuni și controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 55.000 de lei. Șapte străini au fost depistați în situații ilegale.

Pe lângă activitățile de prevenire și verificare, polițiștii au înregistrat 484 de cereri pentru obținerea avizelor de angajare în muncă, alte 466 au fost aprobate și 121 respinse. De asemenea, au fost înregistrate 493 de solicitări pentru prelungirea dreptului de ședere, fiind emise 567 de permise de ședere temporară și pe termen lung. În contextul aplicării Directivei 2001/55/CE, alți 72 de străini au primit permise de ședere în cadrul protecției temporare.

În ceea ce privește capacitatea centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări, gradul de ocupare este, în prezent, de 14,1%.