Străinii își vând terenurile din România doar între ei. Românii nu au ‘’fiabilitate financiară’’
aUn fermier francez care administrează circa 1500 ha de teren agricol, din care o mare parte se află în proprietate, în județul Constanța spune că a ales să-și cedeze afacerea unui important grup danez care lucrează aproximativ 15.000 ha și nu românilor, pentru că aceștia nu au fiabilitate financiară.
„După 26 de ani în România, pentru mine aventura se termină. Mă retrag la 70 ani și o să cedez ferma la sfârșitul anului. Băiatul meu a lansat un proiect de metanizare la nivel de exploatație agricolă în Franța și a decis să se separe de terenurile din România. Din păcate, n-am putut să le vând românilor, din cauza unor probleme de fiabilitate financiară. Un grup danez, care expoatează deja 15.000 ha, din care 3.000 ha la poarta mea, va prelua cele 1.500 ha, din care jumătate sunt suprafețe aflate în proprietate. Salariații vor fi menținuți și mă angajez să îi recompensez pe măsura implicării lor în fermă’’, a declarat francezul Vincent Thierry pentru cultivar. fr.
Campania din acest an rămâne una dintre cele mai bune atât în materie de randamente, cât și de prețuri de departe. La grâu, producția a fost între 7 și 7,5t o/ha, cu un preț mediu de vânzare de 350€/to, în timp ce la orz recolta a fost de 8 to/ha. La rapiță, producția a atins 3,4 to/ha, la floarea soarelui – 3,7 to/ha, cu un preț de 570€/to, mai mic decât în Franța.
Fermierul spune că în contextul actual în care prețurile de produție s-au mărit foarte mult, condițiile au devenit tot mai grele pentru investitorii străini.
“Părăsesc ferma cu tristețe după ce mi-am trait 26 de ani aici și am avut relații foarte bune cu personalul român foarte devotat”, a mai spus francezul.