Strategia de vaccinare anti-Covid din România, aprobată în ședința de Guvern
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/08/Vaccinuri.jpg)
Strategia de vaccinare anti-coronavirus din România a fost aprobată, vineri, în ședința de Guvern.
„Documentul stabilește viziunea, principiile și modul de acțiune pentru administrarea în România a vaccinurilor anti COVID-19 autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului și are la bază atât analiza situației de la nivelul național și european a răspândirii SARS-CoV-2, cât și analiza situației cazurilor grave și respectiv a mortalității generate de COVID-19”, transmite Ministerul Sănătății printr-un comunicat de presă.
Prin strategie se urmărește accesul în condiții de siguranță la vaccinul anti-coronavirus.
„Scopul nostru este acela de a asigura accesul la vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în condiții de siguranță, eficacitate și echitate pentru prevenirea infecției cu SARS-CoV-2 și limitarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul țării”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
Prin strategie se stabilește procesul în sine al vaccinării, felul în care vor fi depozitate dozele, și cum vor fi gestionate deșeurile.