STS: 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori de la începutul anului. Judeţele cu cele mai multe astfel de apeluri
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat că serviciul de urgenţă 112 a fost apelat abuziv de la începutul anului de peste 231.000 de ori, iar cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în judeţele Olt, Gorj, Harghita, Ialomiţa şi Constanţa. În şase luni, un adult din Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay, iar apelurile făcute de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din judeţ. STS a mai precizat că sunt de zece ori mai mulţi adulţi care sună abuziv la 112 decât copii.
Potrivit unui comunicat al STS, în perioada ianuarie – iunie 2021, numărul de urgenţă 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgenţe (2.376.367), iar 42,14% non-urgenţe (2.063.122).
Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive.
“Sunt situaţiile în care, chiar dacă nu au o urgenţă reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgenţă fără a spune nimic”, a anunţat STS. Cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în judeţele Olt, Gorj, Harghita, Ialomiţa şi Constanţa.
STS a menţionat că faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut apelurile abuzive sunt în scădere.
“Comparativ cu prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive sunt în uşoară scădere. În aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente. Cetăţenii înţeleg importanţa apelării responsabile a serviciului de urgenţă, însă există încă un număr mare de adulţi care sună abuziv la 112, în timp ce alte persoane au, cu adevărat, nevoie de intervenţia echipajelor de salvare”, a menţionat sursa citată.
De la începutului anului, un adult din Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay, iar apelurile făcute de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din judeţ, a afirmat STS, care a mai precizat că sunt de zece ori mai mulţi adulţi care sună abuziv la 112 decât copii.
STS reaminteşte cetăţenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgenţă, iar apelarea abuzivă a acestui serviciu se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale îi sfătuieşte pe cetăţeni să sune la 112 doar când au o urgenţă sau dacă cineva se află într-o situaţie de urgenţă.
“O situaţie de urgenţă este aceea în care este necesară intervenţia imediată a agenţiilor specializate – Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, Jandamerie – atunci când viaţa, proprietatea sau mediul sunt puse în pericol (incendii, accidente cu victime, persoane inconştiente, probleme medicale grave, agresiuni şi alte infracţiuni, inundaţii, tentative de suicid, tâlhării etc)”, a explicat STS.
De asemenea, STS mai sfătuieşte să fie blocat telefonul pentru evitarea unei apelări accidentale, ca persoanele care sună la 112 să coopereze cu operatorul şi să răspundă cât mai corect la întrebările adresate şi să dea toate detaliile despre ceea ce s-a întâmplat.
Totodată, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu sune la 112 pentru probleme neurgente şi să nu apeleze numărul de urgenţă pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informaţii care nu fac obiectul unei intervenţii de urgenţă (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităţilor).