Studenții cer demiterea ministrului Gabriela Firea

Publicat: 14 iun. 2022, 15:15, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Studenții cer demiterea ministrului Gabriela Firea

O postare de ieri pe Facebook a ministrului Gabriela Firea a generat un scandal uriaș în rândul uneia dintre cele mai mari organizații studențești ajungând până acolo încât să se ceară demisia acesteia.

Doamna Ministru nu cunoaște numărul federațiilor naționale studențești”

Prin intermediul unui comunicat de presă intitulat ”Ministerul care a uitat de studenți”, Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) este revoltată de atitudinea și comportamentul ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, semnalând și faptul că aceasta nu cunoaște legea.

”După o perioadă în care tineretul era umbrit de sport, ne-am arătat deschiși la o schimbare, aceea de a intra sub tutela Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ținând cont că anul acesta celebrăm Anul European al Tineretului, eram de părere că vom avea parte de multe schimbări în bine, însă acestea nu au mai ajuns. Au ajuns, în schimb, atitudini disprețuitoare la adresa federației noastre, implicit la adresa tuturor studenților pe care îi reprezentăm, și nu numai. În data de 12.06.2022, doamna Ministru publică pe pagina personală faptul că a invitat federațiile studențești la o întâlnire pentru a discuta problema taberelor studențești, un subiect mult disputat în ultima perioadă. Constatăm cu un sentiment nesfârșit de mâhnire faptul că doamna Ministru nu cunoaște numărul federațiilor naționale studențești, care sunt în număr de trei, și invită doar două dintre ele – USR (Uniunea Studenților din România) și ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România). Poate că Ministerul va fi uluit, dar există și a treia federație, coincidență sau nu, dar chiar cea mai vocală federație la adresa dumneaei în această problemă a taberelor studențești și anume UNSR – Uniunea Națională a Studenților din România”, se precizează în comunicatul UNSR.

”Ceea ce o califică pe doamna Ministru este lipsa de interes pentru tineri”

UNSR ne anunță prin intermediul acestui comunicat că ”Pe această cale îi amintim doamnei Ministru prevederile articolului 203 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care spune că: „Ministerul Educaţiei colaborează, în dezvoltarea învăţământului superior, cu federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, şi se va consulta cu acestea ori de câte ori este nevoie” și care ar trebui să fie un moment de reflectare și un model de urmat”.

”Nu cunoaștem personal criteriile de selecție pentru funcția doamnei Ministru, deși suntem extrem de curioși să aflăm acest aspect din partea Coaliției de Guvernare PNL – PSD, dar dorim să ghicim o parte dintre acestea în urma unei analize mai amănunțite a doamnei Ministru, mai amănunțită decât analiza dumneaei la adresa problemelor tinerilor. Se pare că ceea ce o califică pe doamna Ministru este lipsa de interes pentru tineri. Pe lângă extrem de rarele și extrem de promovatele pe Facebook întrevederi cu organizațiile studențești nu putem discuta foarte mult, telefonul personal fiind închis pentru categoria tânără a populației. Pe lângă acest fapt, putem spune că un alt criteriu important pentru acest post par să fie abilitățile de comunicare neînsoțite de acțiuni de niciun fel, iar în ultimul rând observăm că nu este deloc important pentru Coaliția de Guvernare alegerea unui specialist care să fi lucrat aproape de tineri mai mult decât câteva ore într-o sală de discuții a Palatului Victoria. Recentele „succese” cu privire la majorarea numărului de locuri în tabere de la 2.170 la 3.500 și creșterea numărului de serii de la 4 la 6 nu ne pot cumpăra”, mai susțin studenții de la UNSR.

”Vorbe deja expirate”

Totodată, studenții de la UNSR au constatat că în continuare există o problemă a bugetului meselor studenților care se vor înscrie anul acesta în programul taberelor studențești. ”Considerăm faptul că este inutil să aduci „ un număr extrem de mare” de studenți dacă nu le poți acorda și mese suficiente și hrănitoare. Doamna Ministru ne spune că nu există fonduri pentru creșterea subvenției de hrană, dar aceeași persoană afirma faptul că: ”chiar dacă sunt restricții de ordin financiar și oarece probleme cu banii, voi găsi susținere pentru a susține programele dedicate familiei, tinerilor și pentru drepturile copiilor.”

”Ne așteptăm la mai multă putere de muncă și tenacitate din partea doamnei Ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, abilități de care se lăuda de fiecare dată în media autohtonă. Continuăm să facem ceea ce doamna Ministru, împreună cu administrația Ministerului, nu a făcut până acum și anume să analizăm. În aceeași postare publicată astăzi de doamna Ministru se vorbește despre faptul că „Tinerii merită toată aprecierea și tot sprijinul nostru. Sunt motorul dezvoltării și cei care pot aduce schimbarea”, iar aceste vorbe sunt deja expirate, apărând pe buzele fiecărui politician care a dorit să își câștige electorat de partea sa”, se subliniază în comunicatul UNSR.

”UNSR solicită în mod public și direct demisia doamnei ministru Gabriela Firea”

De asemenea, UNSR consideră că ”doamna Ministru ne întinde o altă speranță falsă, spunând că va propune reintroducerea gratuității transportului feroviar pentru studenți însă nu ne spune dacă legat de această propunere s-a consultat cu domnul Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu”.

Astfel, ”ne putem întreba dacă doamna chiar se gândește la studenți sau doar vrea să îi îndulcească cu vorbe goale și să îi aducă din tabere gratis cu trenul, dar pe stomacul gol”. Mai mult, studenții de la UNSR invocă faptul că ”Tineretul este mereu lăudat, însă rata de succes a vorbelor dumneavoastră tinde spre 0, la fel ca dorința dumneavoastră de a sta la masă cu toți actorii din sfera tineretului, implicit a studenților” și ”Se pare că este mai bine să evităm organizațiile care arată adevărata față a dumneavoastră și a Ministerului decât să găsim împreună soluții, punând toate adevărurile pe masă”.

”Nu am observat din partea dumneavoastră decât momente în care căutați motive de precauție sau de convingere a tinerilor care doreau să își caute o țară căreia într-adevăr îi pasă. Noi nu vom sta ascunși și vom ieși pe străzile marilor orașe ale țării pentru a cere un nou partener de discuții, un ministru care să știe să asculte și să acționeze”, este mesajul studenților pentru Gabriela Firea.

Ca atare, ”Uniunea Națională a Studenților din România solicită în mod public și direct demisia doamnei Ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse din cauza incapabilității dumneaei de a relaționa cu reprezentanții tinerilor, de a da dovadă de empatie pentru problemele lor și a acționa fără echivoc în cazuri grave. Sperăm ca succesorul dumneavoastră să fie mult mai deschis, apropiat de tineri și ales pe baza unor criterii obiective și eficiente”.