Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi, în principal în cele 4-5 oraşe universitare mari, a declarat pentru Puterea.ro directorul de marketing al platformei Imobiliare.ro, Daniel Crainic.
Piaţa e la finalul maximului unui ciclu de creştere, care se va încheia la mijlocul lui octombrie
Piaţa închirierilor de locuinţe cunoaşte o anumită sezonalitate, pe care o respectă şi în anul 2024. Acum se află spre final de maxim al unui ciclu de creştere generat de venirea studenţilor în oraşele universitare mari pentru începerea cursurilor, a precizat reprezentantul Imobiliare.ro.
Este vorba de 4-5 oraşe universitare mari – Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca, Braşov, Timişoara, iar studenţii adaugă un surplus de 20% pe piaţa închirierilor de locuinţe.
Piaţa chiriilor s-a segmentat foarte mult şi acest dezechilibru suplimentar dintre cerere şi ofertă nu se vede, spre exemplu, pe piaţa apartamentelor noi, unde oricum chiriile solicitate sunt mai mari cu până la 200 de euro faţă de apartamentele vechi.
Proprietarii apartamentelor noi caută de regulă alt segment de chiriaşi, iar studenţii se orientează în general spre locuinţele vechi, de buget, astfel că surplusul de cerere se vede în această perioadă pe segmentul apartamentelor vechi.
Chirii apartamente București
Garsoniere: 350 euro/lună
evoluție T3 2024 vs T2 2024 +3%
evoluție T3 2024 vs T3 2023 +6%
2 camere: 550 euro/lună
evoluție T3 2024 vs T2 2024 +10%
evoluție T3 2024 vs T3 2023 +13%
3 camere: 698 euro/lună
evoluție T3 2024 vs T2 2024 +3%
evoluție T3 2024 vs T3 2023 +10%
Herăstrău, Kiseleff-Aviatorilor, Dorobanți-Floreasca, Cotroceni și Aviației au fost în trimestrul III cele mai scumpe zone din București. Chiria medie solicitată pentru apartamentele din Herăstrău a fost de 1.250 euro/lună, cea mai mare din oraș.
La polul opus s-a aflat cartierul Rahova unde bugetul mediu necesar pentru închirierea unui apartament a fost de 377 euro/lună. Variante accesibile au existat și în zonele Ghencea și Berceni unde s-a solicitat o chirie medie de 380 euro/lună, respectiv de 390 euro/lună.
Studenţii şi-ar dori în special garsoniere, unde să locuiască două persoane, însă sunt foarte puţine garsoniere scoase la închiriere, a precizat Daniel Crainic.
Şi apartamentele cu 4 camere pentru închiriere sunt foarte puţine, deşi mulţi studenţi ar prefera acest gen de locuinţă, unde să împartă cheltuielile cu alţi 3-4 colegi.
Cele mai multe oferte sunt pe segmentul apartamentelor cu 2-3 camere, dar şi aici există uneori reticenţă faţă de studenţi, din cauza fluctuaţiei locatarilor, fie numărul lor devine dublu în timpul anului universitar, datorită partenerilor de viaţă, fie dispar peste noapte, în aşa-numitele „mutări neoficiale”, lăsând facturile neplătite.
Dacă în cazul altor segmente de chiriaşi se merge pe contract de închiriere, uneori chiar pe 3-4 ani de zile, în cazul chiriaşilor studenţi se merge mai mult pe înţelegeri, proprietarii solicitând o garanţie reprezentând chiria pe 1-2 luni sau chiar nicio garanţie dacă vin să ridice personal chiria, inspectează regulat şi ştiu ce se întâmplă în locuinţă.
Daniel Crainic estimează că maximele ciclului de creştere pe piaţa închirierilor de locuinţe se vor încheia pe la mijlocul lunii octombrie.