08:04 • Educație
Studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca protestează împotriva revenirii la cursurile în prezență fizică
Organizațiile studențești din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează astăzi, începând cu ora 16:30, „un protest față de recentele acțiuni ale Ministerului Educației” privind activitatea față în față, potrivit unui anunț al Organizaţiei Studenţilor din UBB (OSUBB), informează Edupedu.
„Anunțul Ministerului Educației, privind revenirea în totalitate la învățământul fizic, a reprezentat o serie de declarații haotice, care au bulversat întreaga comunitate Universitară”, conform reprezentanților studenților din Cluj.
Astfel, ei susțin ca decizia să fie luată de universitate, nu de minister: „Mai mult, să se analizeze capacitatea de cazare, domeniile de studiu ale universității, cadrele didactice disponibile și aparatura necesară pentru a oferi educație calitativă, nu grăbită”.
Sorin Cîmpeanu a anunțat inițial că universitățile trebuie să revină la cursuri cu prezență fizică de la încheierea stării de alertă pentru că nu mai au cadru legal pentru a continua online.